Tot mai multe gospodine se întreabă cum se prepară cozonacul împleticit. Ei bine, această rețetă atipică prezintă un mod deosebit de pregătire și asamblare, chiar dacă ingredientele sunt aceleași. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi respecți pentru un cozonac reușit.
Rețeta de cozonac împleticit este una migăloasă, care necesită timp și răbdare, dar merită efortul din plin. Ai nevoie de două zile la dispoziție, de spațiu în frigider și de un mixer bun, care să te ajute să faci un cozonac reușit.
Cozonacul iese extraordinar de bun, fiindcă este pufos, se rupe fâșii și are un aspect impresionant. Trebuie neapărat să încerci această rețetă, pentru a te convinge. Și nu îți face griji! Dacă urmezi rețeta pas cu pas, cu siguranță nu ai de ce să te temi.
Spor la gătit!
Rețetă de cozonac împleticit. Ingrediente și mod de preparare
Pentru un cozonac împleticit reușit, ai nevoie de: pentru aluat – 530 de grame de făină, 25 de grame de drojdie proaspătă, 120-130 de grame de lapte călduț, 150 de grame de unt, două ouă medii (întregi), trei gălbenușuri, 80 de grame de zahăr măcinat, 5 grame de sare fină, 30 de grame esență de rom, 10 grame de esență de vanilie, coaja de la o portocală și de la o lămâie.
Pentru umplutură, îți trebuie 400 de grame de miez de nucă, 200 de grame de zahăr măcinat, 50 de grame de cacao neagră, trei ouă medii, 50 de grame de coniac sau vinars, un praf de sare.
Pentru sirop, ai nevoie de 300 de grame de zahăr tos, 100 de grame de apă, un baton de vanilie, 100 de grame de coniac sau vinars.
Mod de preparare
Ia un castron, pune drojdia sfărâmițată, cele 30 de grame de făină albă și 60 de grame de lapte. Ai grijă ca laptele să nu fie cald, pentru că, în caz contrar, poate afecta aluatul. Amestecă totul cu ajutorul unui tel, până când se omogenizează bine și lasă la dospit, la temperatura camerei. Taie, între timp 150 de grame de unt în bucăți de mărimea unui cub de gheață și lasă-l să se înmoaie.
Într-un castron mare mixează două ouă întregi, trei gălbenușuri, 80 de grame de zahăr măcinat, 5 grame de sare fină, coaja rasă de la o lămâie și o portocală, dar și esențele.
În momentul în care ouăle au făcut spumă, oprește telul, adaugă maiaua, 500 de grame de făină albă și 60 de grame de lapte rece. Frământă aluatul la viteză medie, până în punctul în care pare că se dezlipește de pe bol, apoi adaugă untul în trei tranșe. Ia coca și pune-o într-un bol, pe care trebuie să îl acoperi cu folie alimentară sau cu un prosop curat. Lasă aluatul la rece pentru aproximativ două ore.
Acum, a venit rândul umpluturii. Amestecă ouăle cu un praf de sare și zahăr, apoi adaugă și cacaua și amestecă bine totul. Adaugă și nuca măcinată, vinarsul sau coniacul și omogenizează.
Siropul este opțional. Acesta se prepară din zahăr și 100 de grame de apă. Se lasă la răcit, se adaugă vinars și un baton de vanilie și se păstrează la frigider.
Scoate coca din frigider și formează două bile egale. Unge-le cu puțin ulei, pune-le în folie alimentară și mai lasă-le trei ore la rece.
Întinde aluatul, astfel încât să obții două foi mari. Se adaugă umplutura până înspre margini și se rulează aluatul din aproape în aproape. Acum, ia cele două rulouri umplute și rulează-le până când obții două spirale. Se adaugă în tăvi, se crestează cu un cuțit și gata. Cozonacul împleticit este pregătit de copt!
În cuptorul preîncălzit, se adaugă cozonacul și se lasă la copt aproximativ o oră sau până când observi că este făcut bine. În final, se lasă la răcit (după ce l-ai scos din tavă) și se însiropează bine cu siropul preparat mai devreme.
Poftă bună!