Cum se transformă copiii în criminali: explicația dură a unui criminolog român din Marea Britanie

Crima care a zguduit comunitatea din Cenei, județul Timiș, unde un adolescent de 15 ani a fost ucis cu o cruzime extremă de alți minori, ridică o întrebare dureroasă: cum ajung niște copii să comită acte de o violență greu de imaginat? Pentru criminologul Dan Rusu, lector universitar în Marea Britanie, răspunsul nu stă în pedepse mai dure, ci într-un cumul de factori sociali, emoționali și psihologici ignorați ani la rând.

Doi adolescenți de 15 ani au fost arestați preventiv, iar un copil de 13 ani (care nu poate fi tras la răspundere penală) este implicat într-un caz care a șocat opinia publică: victima a fost ucisă, incendiată și îngropată. Revolta localnicilor, teama din sate și cererile pentru pedepse exemplare au explodat imediat. Însă, avertizează Dan Rusu, reacția exclusiv punitivă riscă să rateze exact cauza reală a tragediei.

„Violența este o boală care se ia prin expunere”

Stabilit în Marea Britanie, unde predă criminologie la Birmingham City University, Dan Rusu susține că violența ar trebui tratată ca o problemă de sănătate publică. În opinia sa, comportamentele violente nu apar din senin, ci se transmit prin mediu, anturaj și experiențe repetate.

Copiii implicați în astfel de fapte provin, de cele mai multe ori, din medii dezavantajate, au probleme la școală și cresc într-un climat în care confruntarea este norma.

„Internalizează un așa-numit «cod al străzii», care validează agresivitatea și transformă violența într-o formă de rezolvare a conflictelor”, explică Dan Rusu.

Acest cod oferă statut, identitate și un sentiment de putere într-o lume în care acești adolescenți se simt invizibili.

Un rol esențial îl joacă și apartenența la grup. În cazul de la Cenei, criminologul vorbește despre o pierdere a identității individuale în favoarea colectivului. Într-o astfel de stare, adolescentul nu mai acționează conform propriilor valori, ci sub presiunea și validarea grupului.

Fenomenul este cunoscut în criminologie drept „dezindividualizare”: responsabilitatea se dizolvă, inhibițiile dispar, iar violența devine mai ușor de acceptat. Pentru mulți tineri, imaginea publică, reputația și statutul în grup ajung să cântărească mai mult decât consecințele legale sau morale ale faptelor lor.

Rușine, invidie și dorința de putere

Dan Rusu face trimitere și la teoriile psihiatrului american James Gilligan, care a studiat timp de decenii criminalii violenți din închisorile SUA. Gilligan descria crima ca pe o încercare disperată de a înlocui rușinea cu mândria, mai ales în lipsa stimei de sine și a resurselor emoționale.

Această explicație devine relevantă și în cazul lui Mario, adolescentul ucis la Cenei. Potrivit informațiilor apărute în presă, agresorii ar fi fost invidioși pe bunurile victimei, o trotinetă electrică și un ATV.

În logica descrisă de criminolog, invidia, umilința și sentimentul de inferioritate pot declanșa acte extreme atunci când nu există alte mecanisme de reglare emoțională.

„Anticorpii” împotriva violenței

În locul pedepsei, Dan Rusu vorbește despre prevenție și intervenție timpurie. Într-un scenariu ideal, copiii cu risc ar fi identificați din timp de școală și comunitate și integrați în programe specializate. Există instrumente precum evaluările de tip Risc-Nevoi, care pot semnala din timp traseul spre violență.

Printre „anticorpii” care pot reduce agresivitatea, criminologul enumeră:

• existența unei figuri stabile de atașament,

• validarea emoțională a copilului,

• dezvoltarea stimei de sine,

• consilierea pentru adicții,

• intervențiile informate de traumă,

• sprijin real pentru părinți,

• combaterea abandonului școlar.

De ce scăderea vârstei penale nu rezolvă nimic

În contextul emoției publice, a reapărut și ideea reducerii vârstei de la care un copil poate răspunde penal. O petiție semnată de sute de mii de persoane cere introducerea răspunderii penale de la 10 ani pentru crime, iar Ministerul Justiției a anunțat deja formarea unui grup de lucru.

Pentru Dan Rusu, această dezbatere este una „falsă”. Ideea că pedepsele mai dure vor descuraja violența pornește de la o presupunere greșită: că adolescenții acționează rațional și cântăresc consecințele. Realitatea arată contrariul.

„Răspunderea penală nu i-a oprit nici pe cei de 15 ani să participe la crimă”, subliniază el.

Lecția Scoției

Ca alternativă, criminologul indică exemplul Scoției. În urmă cu două decenii, Glasgow era una dintre cele mai violente zone din Europa. Astăzi, Scoția are cea mai scăzută rată a omuciderilor din ultimii aproape 50 de ani.

Succesul nu a venit din pedepse mai dure, ci din programe de mentorat în școli, sprijin pentru familii, consiliere pentru adicții, intervenții sociale timpurii și o poliție orientată spre prevenție, nu doar represie.

Mesajul lui Dan Rusu este incomod, dar clar: violența juvenilă nu se rezolvă prin închisoare și coborârea vârstei penale, ci prin intervenții inteligente, înainte ca un copil să ajungă să creadă că singura formă de putere este crima.