Cum se va rătăci Nicușor Dan prin Casa Albă?

Președintele numit și instalat cochetează de zor cu ideea de a se prezenta la Casa Albă alături de alți șefi de stat pentru a semna documentele de aderare la așa-numitul Consiliu pentru Pace. Presupun că este îndrumat în această aventură de tip donquijotesc de renegatul ambasador al României în Statele Unite, Andrei Muraru, precum și de dubiosul emisar special al lui Ilie Bolojan, Dragoș Sprânceană. Admițând că se întâmplă ceea ce văd că unii deja apreciază, că Nicușor Dan trece Oceanul, ce urmează să se întâmple?

Această legitimă dezbatere are loc la București chiar în timp ce președintele ales și, totodată, refuzat, Călin Georgescu, se confruntă din nou cu judecătorii de la Tribunalul București, învinuit fiind că ar fi încercat o lovitură de stat, utilizând citate din literatura clasică și istorică a României. Nicușor Dan analizează, iar mulți analiști consideră că va onora invitația lui Donald Trump, pe care acesta a adresat-o șefilor din câteva zeci de state de a se prezenta în data de 19 pentru a semna la Casa Albă documentele de aderare la Consiliul pentru Pace. Să facem o succintă analiză, în ceea ce urmează, asupra acestui moment istoric prin care ni se anunță nașterea unei noi organizații internaționale cu vocație universală.

Ideea îi aparține lui Donald Trump, care, de altfel, s-a și autointitulat președinte inaugural al organizației, cu rolul de a-și desemna succesorul. O organizație născută și făcută pe picior, cumva din fuga condeiului. Apărută pe fondul sângerosului conflict militar din Gaza, inițiativa lui Donald Trump s-a dorit a fi inițial o organizație a unor state care își propun să promoveze pacea și stabilitatea în Gaza și reconstrucția acestei regiuni sfâșiate de război. În scurt timp însă, bătând parcă din palme, Donald Trump a încercat și parțial a reușit să-i confere o vocație universală, cu atribute mult mai largi, circumscrise ideii de promovare a păcii în lume.

Se întâmplă în condițiile în care, fără doar și poate, Organizația Națiunilor Unite, din ce în ce mai ineficientă, finanțată până de curând în cea mai mare măsură de Statele Unite, a devenit o instituție pe ducă, muribundă, incapabilă să soluționeze vreun conflict și paralizată, la vârf, de utilizarea frecventă și abuzivă a dreptului de veto.

Există un așa-numit Consiliu Fondator, prezidat de Donald Trump și alcătuit în special din câțiva demnitari americani: secretarul de stat Marco Rubio, Steve Witkoff, trimisul special al Casei Albe, Jared Kushner, consilier și ginere prezidențial, Robert Gabriel, consilier pentru securitate al președintelui Statelor Unite, și din alte două persoane atașate politicilor lui Donald Trump, Tony Blair, fost premier al Marii Britanii, și Ajay Banga, președintele Băncii Mondiale. La prima vedere, un fel de consiliu de familie.

Pe care Donald Trump a ales să îl lărgească, oferind invitații oficiale reprezentanților unui număr de 60 de state ale lumii. Dintre acestea, doar 13 state au acceptat să facă parte din viitorul Consiliu pentru Pace, cele mai semnificative fiind Israel, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Turcia, Pakistan și Indonezia. Uniunea Europeană a reacționat cu reticență în fața acestei inițiative avansate de președintele Statelor Unite, doar Ungaria acceptând, în mod expres, să facă parte din noua structură. Majoritatea statelor UE nu au dat niciun răspuns, în timp ce Italia, Franța, Norvegia și Suedia au afirmat răspicat că nu doresc să facă parte din această organizație. La rândul ei, Marea Britanie a denunțat respectiva inițiativă.

Pentru a nu exista în viitor nicio confuzie de genul confuziilor vehiculate la București, chiar de către oficiali ai guvernului sau lideri politici, fac precizarea că Donald Trump i-a împărțit pe membrii virtualului Consiliu al Păcii în două categorii: membri temporari, care urmează să facă parte din această structură doar trei ani, și membri permanenți, care urmează, în acest scop, să achite suma de un miliard de dolari.

Luând în calcul toate aceste detalii, să vedem cum ar putea fi poziționată România de către Nicușor Dan, care încă meditează, dar transmite, pe diverse căi, semnalul că este pregătit să se prezinte în fața lui Donald Trump, înfruntând rezervele Casei Albe, Departamentului de Stat și Congresului Statelor Unite, generate de lovitura de stat din 6 decembrie 2024.

Dacă va accepta invitația, urmează să conchidem, fără teama de a greși, că România va face o notă distinctă, cu excepția Ungariei, condusă de Viktor Orbán, și care, zilele trecute, a denunțat Ucraina drept principalul dușman al statului pe care îl reprezintă. Ceea ce ar putea însemna unul din două lucruri: fie Nicușor Dan a primit verde de la Bruxelles și de la ceilalți stăpâni europeni care l-au înșurubat în funcție pentru a fi transformat într-un fel de balon de încercare, într-un experiment, fie că ar deveni peste noapte un reprezentant rebel al statelor UE, ceea ce e destul de greu de presupus.

Realitatea este că, după lovitura de stat, prima și singura de acest fel din Uniunea Europeană, parteneriatul româno-american este înghețat, România a fost pusă la zid, cu conducerea ei cu tot, iar eforturile, și așa nu prea inteligente, ale diplomației de la București de a dezgheța relațiile cu Statele Unite s-au lovit de un zid din ce în ce mai dur. Cine știe? Poate că, în disperare de cauză, Nicușor Dan se gândește, ca un șoarece prins în cursă, să evadeze cumva.

Evident însă că biletul de intrare ar fi multiplu. Și extrem de scump. Pe de-o parte, România ar trebui să plătească, la vedere, pentru a face parte din Consiliul Permanent, un miliard de dolari. Și, evident, pentru a întredeschide eventual poarta de intrare la Casa Albă, într-o relație de parteneriat, noi ar trebui să cotizăm pe altarul mercantilismului american promovat de Donald Trump un preț consistent, constând probabil în cvasi-totalitatea pământurilor rare de care dispunem, a resurselor practic cele mai importante din Europa.

Culmea este că cele patru partide și jumătate din alianța de la guvernare, care în definitiv îl susțin la Cotroceni pe rătăcitul Nicușor Dan, nu au nicio reacție și nu au adoptat nicio poziție oficială referitor la decizia pe care acesta urmează să o ia.