O nouă săptămână, noi zvonuri auzite de babe prin Târg. La o bremărie de pe lângă municipiu au fost cei de la Degheau în vizită, după cum s-a văzut pe la gazetă. Ciprică Grosieru, premarul în funcție, mai avea un pic și făcea pe el de frică. Până în ultimul moment, cică a fost sigur că el e cel vizat. Gurile rele spun că Grosieru ar fi foarte panicat din cauza unor terenuri pe care le-a vânat împreună cu niște cunoscuți. Bremarul s-a ocupat de neamuri, de acte și de tot, din umbră, iar terenurile au ajuns în proprietatea unor amici. Grosieru cică ar avea vreo 70 la sută, iar prietenii restul. Nimic pe numele lui nopu, dar cică ar exista niște acte notariale, înțelegeri, cum s-ar spune… Acum s-a vedea ce va fi… Poate se uită și băieții de la Degheau mai bine…
asta ia spaga si cand doarme. orice e binevenit la el. bine ca-i merge
Cipriane, o mai bati pe Alina? Mare nesimtit mai esti….