Prima pagină » National » Cum sunt păcăliți consumatorii de către producătorii de lactate
Cum sunt păcăliți consumatorii de către producătorii de lactate

Cum sunt păcăliți consumatorii de către producătorii de lactate

29 nov. 2019, 21:30,
în National

Oile și caprele au lactație în primăvară, astfel încât, în această perioadă, nu ar trebui să existe pe piață lapte și brânză proaspătă de oaie sau de capră, a avertizat vineri, Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui din România, într-o conferinţă de profil.

“Atenționez consumatorii, pentru a nu fi înselați, că oile au lactație abia din primăvară și caprele la fel. Nu ar trebui să existe pe piaţă lapte şi brânză proaspătă de oaie şi capră. Am văzut telemea de oaie proaspătă de oaie în piață, în Drumul Taberei. Acest lucru m-a făcut să cred că a trecut doar laptele pe lângă acea oaie. Era lapte de vacă cu puțin miros de oaie. Laptele de vacă și laptele de oaie au un miros specific. ”, a susținut oficialul patronatului.

Cu toate acestea, potrivit lui Dorin Cojocaru, unii mici producători şi unele centre de colectare pun căcăreze de oaie în laptele de vacă pentru a-i da miros. Astfel, înşela consumatorii.

“Consumatorii să aibă grijă la miros. Mirosul de lapte de oaie şi capră este unul fin, aparte, nu de bălegar sau de grajd. Am văzut în practica mea de 20 de ani, că sunt unii mici producători sau centre de colectare a laptelui care aruncă căcăreze de oaie în lapte ca să-i dea miros de oaie. ”, a avertizat el.

Președintele Patronatului Laptelui din România a mai spus că, în cadrul hipermarketurilor și în comerțul civilizat, nu se practică aceste lucruri. Atât producătorii, comercianții, cât și autoritățile controlează marfa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 august 2026
21 august 2026