Prima pagină » National » Cum va afecta vremea agricultura
Cum va afecta vremea agricultura

Cum va afecta vremea agricultura

12 feb. 2020, 10:15,
în National

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat că încălzirea vremii va continua în săptămânile viitoare, însă o problemă va fi şi menţinerea deficitului de precipitaţii în regiunile Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

„Pentru săptămâna 10-17 februarie, rămânem pe valori de temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit, fapt ce a determinat precipitaţii în special sub formă lichidă. Tendinţa unor cantităţi de precipitaţii excedentare se păstrează pentru această săptămână în Banat, în Crişana, în Maramureş şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în restul ţării vorbim de cantităţi sub normele climatologice specifice datei din calendar. Adică pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vorbim de precipitaţii sub normalul pe care ar trebui să-l înregistrăm în această perioadă. Dacă pentru această săptămână în medie normalul din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii se situează între 10-15 litri pe metru pătrat, în aceste zone vorbim de valori sub 10-15 l/mp. În zonele unde avem tendinţă spre excedent, cantităţile pot să depăşească 20-25 l/mp”, a spus Mateescu.

Potrivit acesteia, în următoarea săptămână, 17-24 februarie, vremea va fi mai caldă, cu abateri termice pozitive mai mari decât în săptămâna în desfăşurare, 4,5 grade Celsius până la 5 grade peste normal.

„Din punct de vedere al precipitaţiilor, ne apropiem de normal, dar problema este că în continuare, până în jurul datei de 9 martie, fiecare săptămână păstrează aceeaşi tendinţă spre deficit în partea de sud, mai ales sud-est şi est a ţării, ceea ce înseamnă că în continuare rezerva de apă în aceste zone, luând în considerare că deşi am avut strat de zăpadă în zona de sud şi sud-est a ţării, nu va compensa deficitul acumulat anterior, pentru că vorbim de fenomen de secetă puternică şi extremă încă din toamna anului 2019, când a început noul an agricol”, a mai menţionat directorul ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`