Actualitate

Cum vor putea credincioșii să ia Lumină de Paște. „Nu este exclus ca oamenii să poată veni în sâmbăta Paștelui”

Publicat: 30 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum vor putea credincioșii să ia Lumină de Paște. Nu este exclus ca oamenii să poată veni în sâmbăta Paștelui

În contextul pandemiei de coronavirus cu care țara noastră se confruntă în acest moment, purtătorul de cuvant al Patriarhiei române Vasile Bănescu, a făcut câteva precizări importante pentru credicioși, referitoare la Sfânta împărtășanie și la primirea Luminii și a Paștelui în noaptea de Înviere.

Reprezentantul bisericii îi indeamnă pe credincioși să se spovedească online și să se roage o dată cu preoții la Sfintele Liturghii.

„Sfânta împărtășanie este un act voluntar, se primește și acum la cerere, la domiciliu, cu respectarea foarte strică, firește, a unor condiții de maximă igienă, conform reglementărilor. Nu trebuie să ne panicăm! Panica, știm bine, este total demobilizatoare! Panica ne face să confundăm foarte multe lucruri. Realismul credinței creștine, luciditatea, atenția foarte ascuțită îndreptată acum spre ceilalți, având grijă de ei, chiar prin faptul de a nu-i expune pe părinții noștri, eu însumi aleg să stau departe de cei dragi, dar în același timp, compensez printr-o apropiere de alt gen. Toți putem face lucrul acesta!”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Până la acest moment în care ne aflăm acum, nu s-a luat o decizie formulabilă printr-un comunicat referitor la împărțirea Sfintei Lumini. Este probabil să nu putem face lucrul acesta, dar nu pot să apreciez acum ultimativ acest subiect. Încă nu s-a hotărât. Chiar dacă putem ajunge la biserică să luăm Sfânta Lumină, nu înseamnă că nu putem aprinde noi înșine candela din casa noastră. Și mai ales candela din sufletul nostru”, a adăugat.

„Nu este exclus ca oamenii să poată veni în sâmbăta Paștelui, unul câte unul, păstrând o distanță mare, să vină și să ia cumva Sfintele Paști pregătite cumva de către preot și puse în recipiente foarte curate, și să poată lua măcar aceste paști de la biserică, respectând, evident, regulile”, a concluzionat Bănescu.

Adauga un comentariu