Cunoscutul sociolog Mirel Palada vorbește despre ce se întâmplă în Europa și efectele devastatoare ale imigranților pe continent

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cunoscutul sociolog Mirel Palada a lansat o serie de afirmații despre migrație, evoluția demografică a Europei și capacitatea statelor europene de a-și păstra identitatea națională. Într-o analiză cu trimiteri la episoade istorice, acesta a susținut că schimbările demografice ar putea genera tensiuni sociale și politice majore în următoarele decenii.

„De ce s-a ajuns aici și ce șanse mai are Europa?

Vedeți, ce n-au reușit arabii acum o mie și ceva de ani? Pentru cine nu știe istorie – iar istoria e foarte importantă și urmează să se repete – am avut niște arabi foarte puternici care, sub flamura verde a islamului, într-o sută și ceva de ani au ars tot. Au cucerit marele Imperiu Persan, au ajuns la porțile Constantinopolului, pe care aproape l-au cucerit, dar bizantinii și-au revenit. Bătălia de la Poitiers a fost în 732, deci la mai puțin de 100 de ani după Hegira. În vreo 30 de ani au năpădit toată Africa de Nord și au ajuns până la Gibraltar. Au măturat tot ce le-a ieșit în cale, o mână de oameni, exact ca fremenii din „Dune”. „Dune” este o alegorie a creșterii puterii arabilor, cu influența lor ideologică puternică, vehementă, fierbinte.

Au trecut Gibraltarul, au cucerit toată Spania, au dat să treacă și Pirineii, i-au trecut, iar la nord de Pirinei, lângă Poitiers, s-au întâlnit cu un domn, Carol Martel („Carol Ciocanul”), bunicul lui Carol cel Mare. Acesta a reușit în cele din urmă să le facă față, în una dintre marile bătălii ale istoriei universale. Islamului i s-a pus atunci o barieră: n-a reușit să pătrundă în Europa, iar Europa a rămas pe linia ei creștin-medievală, cu fundament puternic greco-roman, creștin și germanic.

Ei bine, ce nu le-a ieșit atunci în 732, le iese acum, într-o manieră insidioasă, ficleană, demografică, încetul cu încetul. Este și un soi de karmă pentru toate nemerniciile pe care le-au făcut francezii în ultimii 200 de ani în Algeria. Nu vreți să știți ce crime și mizerii au făcut francezii. Căutați „colonizarea Algeriei” pe Wikipedia, e la liber. Dacă citiți trei pagini, că mai mult nu puteți, ca să nu stați prea mult pe internet, despre toate violurile, omorurile și măcelurile făcute de ei în 200 de ani de colonizare, vă veți da seama că ce fac acum cei care dau foc la două primării și trei tomberoane este mic copil pe lângă ce au făcut francezii. Francezii plătesc deci păcatele strămoșilor.

Plătesc și păcatele unor strămoși mai recenți, care, în lumina progresismului de după al Doilea Război Mondial, au zis: îi aducem pe foștii noștri coloniști, le permitem să vină în țară, să vină magrebienii, nu doar francezii care fuseseră acolo și acum se întorc. Aceia erau europeni, deci indoeuropeni. Le permitem și non-indoeuropenilor să vină, că sunt și ei ai noștri, îi facem francezi, ce poate fi rău? Iată ce poate fi rău: la trei generații după, să te trezești că încetul cu încetul îți iau țara.

Și am sentimentul, iar acum spun o chestie foarte tare, că ce au făcut nemții cu evreii în al Doilea Război Mondial, ce fac acum evreii cu palestinienii, în așa-zisul Război Mondial al Treilea, este foarte posibil să trebuiască să facă și francezii cu francezii lor non-indoeuropeni, în 30 de ani, maximum 40. Ce n-au făcut arabii în 732, la bătălia de la Poitiers, cu săbii, cai și tot restul: s-au izbit de zidul de scuturi, căci francii, germanicii, făceau un zid de scuturi puternic și aveau o pricepere foarte bine pusă la punct în contraatac, iar atacul nu a mai avut loc.

Acum, să vedem în ce măsură vor reuși francezii să facă asta. Demografia luptă clar împotriva lor. Serviciile de informații trag semnale de alarmă din ce în ce mai speriate în privința problemelor demografice. Unele dintre primele discuții pe tema asta se purtau pe vremea lui Charles de Gaulle. Există un citat din de Gaulle, întrebat despre chestiunea aceasta, în care spune, în esență: băieți, o să fie complicat, o să reușim să integrăm foarte puțin din ei, 15–20%, restul vor fi o problemă, nu poți să asimilezi un popor întreg. Dacă bagi în țara ta un popor cu creștere demografică mare, iar la tine creșterea demografică e mică, o să ai o problemă.

Asta au pățit sârbii în Kosovo cu albanezii: au crescut albanezii și au pierdut sârbii. Asta au pățit bizantinii cu goții, când aceștia au trecut Dunărea, iar până la urmă s-a ajuns la bătălia de la Adrianopol, în 378. Acolo a murit pe front împăratul roman Valens (tot timpul îl încurc cu Valentinian), iar bătălia aceea a reprezentat, de fapt, adevărata cădere a Imperiului Roman.

Și acum avem din nou presiunea islamului asupra creștinătății. Dacă vă uitați la ultimii 1500 de ani, de când a apărut islamul, de pe la 700, vedem un du-te-vino: crește islamul, cucerește Spania, dă să treacă Pirineii; apoi urmează 500 de ani de Reconquista; apoi pleacă cruciații și încearcă să recucerească Ierusalimul; apoi vine Saladin, îi dă peste cap și recucerește Ierusalimul. Și tot așa, un du-te-vino nebun.

În momentul de față, islamul are „the upper hand”, deține întâietatea în această luptă. Nu pentru că ar avea arme mai puternice – occidentalii au arme mai puternice – ci pentru că demografia și istoria sunt de partea lui.

Nu știu în ce măsură vor fi în stare francezii să folosească arme nucleare asupra Marsiliei, de exemplu, ca să curețe Marsilia de viitorii lor dușmani. Nu știu în ce măsură vor avea tupeul nazist de a face în Marsilia sau la periferia Parisului ce au avut tupeul fasciștii lui Netanyahu să facă în Gaza timp de doi ani: să măcelărească zeci de mii de oameni. Și vin să spună că e inevitabil, că trebuie să facă asta, pentru că ori îi omorâm noi pe ei, ori ne omoară ei pe noi.

Știți care e culmea? Dacă te uiți ca un marțian lipsit de valori morale, ca un biolog la furnicile roșii și furnicile negre, ai dreptate de ambele părți. Ori unii îi omoară pe alții, ori alții pe unii. Ca în „Game of Thrones”: ori câștigi, ori mori. Și atunci culmea e că și palestinienii au dreptate, vor să-i elimine pe evrei, și evreii au dreptate, vor să-i elimine pe palestinieni.

Când o să ajungem în situația în care francezii se vor întreba ce facem cu non-indoeuropenii din Europa, pentru că nu-i mai putem ține în frâu, nu mai sunt europeni, nu mai sunt francezi, n-am reușit să-i integrăm, n-am reușit să-i asimilăm și ne cuceresc? Se cântă muezinul pe străzi, vor să impună șaria, sunt minoritate care devine majoritate, cu instrumentele democrației noastre votează și ajung la putere. Și când ajung la putere, instituie șaria. Ce faci atunci? Le dai CSAT-ul pe mână? Le dai armata pe mână? Păi armata nu e compusă din soldați? Soldații ce sunt? Tineri. Și tinerii ce sunt? Islamici. Ce faci? Cum îți aperi țara? Cu cine? Cu Allah, cu Abdullah, cu Mohamed, cu ăla mic, cum îl cheamă, și așa mai departe? Nu.

Îmi pare rău, sună foarte cinic, câinesc, e cumva la marginea legalității. Puneți acolo un asterisc, o steluță: Paladă e nebun, ne cerem scuze, nu suntem de acord cu ideile lui. Dar undeva, la nivelurile militare, să știți că așa se gândește și în Estonia, și în Noua Zeelandă, și în România, și în Turcia, și în Arabia Saudită, și în America, și în Anglia, și în Franța. Asta este adevărul. Nu ideologie, nu vorbărie, nu lălăială, nu masturbare din vorbe. Momentul adevărului îl reprezintă felul în care reușești să-ți menții homeostazia statală, homeostazia națională, homeostazia etnică.

Vai, am zis cuvântul ăla groaznic: etnic! Vai, francezii sunt francezi. Pe bune? Indiferent de… nu avem voie să spunem. Dacă sunt negri, dacă sunt evrei, dacă sunt arabi, dacă sunt de nu știu ce religie sau alta. Pe bune? Uitați-vă pe stradă acum, ca să vedeți, fără niciun fel de recensământ, la față, care e francez și care nu e francez.

Deci: asterisc, disclaimer, Paladă e nebun la cap. Dacă vreți să-l dați în judecată, să-i faceți un dosar, să-l băgați la pușcărie, băgați-l. Noi am zis deja că Paladă e nebun la cap.

Bun, și noi unde suntem în tot tabloul ăsta? România noastră. Noi avem un noroc nebun. La omul prost, chior și tâmpit, la nătărău, îi face Dumnezeu cuib. Noi suntem săraci, și peste noi trec toate. Suntem într-un șanț de noroi, vâscos, în care facem pleosc, pleosc, pleosc. Deasupra sunt niște palate lucioase, de marmură, nemaipomenite, iar noi suntem în bordei. Palatele trag peste noi, iar bunătățile nu ajung niciodată la noi, pentru că suntem la fund. Mișcările demografice trec peste noi, pentru că nu e niciun nebun care să vină în România de dragul de a veni în România. Deocamdată.

Deocamdată, în România nu o să avem atât de multe probleme sociale generate de tensiuni etnice, religioase și ideologice, pentru că suntem mai puțin dezvoltați. Nu mai suntem chiar săraci, avem un nivel de dezvoltare totuși, mai ales la Iași. Noi aici, la București, vă salutăm pe voi de la Iași: aveți Palatul Culturii, mai aveți un pic și îl vindeți la fier vechi. Dar nu mai suntem săraci, hai să nu exagerăm. Totuși, în comparație cu francezii sau englezii, non-indoeuropenii care vor să se așeze, ca orice alt popor migrator, vor să meargă acolo unde este cel mai bine. Unde e bine? Păi la Roma. Unde e bine? La Constantinopol. Ne oprim la Mizil? „Ce? Ce-i aici?” Mergi, frate, mai departe, lasă-l dracului pe Mizil, noi avem treabă cu Constantinopolul, nu măcar cu Adrianopolul, cu Filipopolul. Hai, treci, treci. Ce, România? Hai, dracului, măcar în Austria. Să fie acolo bine, să ne dea ce dau, asistență socială. Aici nu vezi că se moare de foame? Bă, nu se moare de foame, dar…

Și cred că și ai noștri sunt un pic mai șmecheri. Toată lumea zice: domnule, aducem în fiecare an forță de muncă, 50.000, 100.000, ce ne facem? Da, așa este, total de acord. O parte dintre ei pleacă, îi pierdem, cum se pierde căldura în al doilea principiu al termodinamicii, care spune că se duce de la cald spre rece: pleacă spre o stare mai bună, spre Italia, spre Franța, spre Anglia. Dar adevărata pricepere a statului român de a se apăra de astfel de probleme este că nu le permite să-și aducă familiile. Vin, ca să folosesc un cuvânt frumos, rău, nemernic (asterisc, Paladă e nebun), un cuvânt inventat recent, care a făcut istorie și care acum îmi place la nebun: vin „ciciunghezii”. Vin ciciunghezii, care sunt și ei oameni, Doamne ferește, la fel cum ciciunghezii de români s-au dus nespălați prin Vest și stăteau câte 12 într-un apartament, la fel cum ciciunghezii de italieni se duceau la francezi: tot timpul au fost niște amărâți, niște săraci care au plecat pe drumuri cu speranță și au devenit altceva. S-au „ciciunghezit” în altă parte, s-au asimilat: italienii în America sau în Franța, care vedeau America ca pe o rază de speranță, sau napolitanii și sicilienii în nord, la Milano. Există o serie de filme italiene remarcabile, geniale, pe tema asta, a tensiunilor sociale, etice și estetice dintre Italia de Nord și Italia de Sud, când s-a industrializat puternic partea de nord.

Și vin amărâții ăștia, pe care îi numim generic „ciciunghezi”, dar fără femei. Nu li se permite să-și aducă și familiile. Își lasă femeile acasă, trimit banii acolo, dar nu li se permite să-și aducă femeile și copiii aici. Aici au șanse foarte reduse de succes reproductiv, ca să vorbesc frumos și biologic. Adică e destul de greu să se combine cu femei băștinașe, cum făceau romanii cu femeile dace: mai scoteau un inel, mai scoteau o sabie, mai scoteau ce mai scoteau ei de sub fustă, și așa a ieșit poporul român. [pasaj neinteligibil în înregistrare] Steluță, asterisc, Paladă e nebun la cap.

Dar acolo era un diferențial de status: bărbații romani aveau un status superior, mai ridicat, și le convingeau cumva pe femei, fie cu forța, fie cu persuasiune, ce să facă o familie? S-a întâmplat peste tot, romanii au făcut chestia asta. Aici, bărbații aduși, preponderent din zona Pakistan, Nepal, Bangladesh, nu știu dacă sunt musulmani, nu știu dacă sunt hinduși, nu știu, habar n-am, nu au un status superior. Care este soarta neamului lor? Unii sunt niște indoeuropeni foarte ciudați, foarte indoeuropeni, la marginea extremă a arealului indoeuropean existent (tocharienii erau și mai departe, dar aceia au murit de mult). Dacă n-au femei, peste două generații… știți cum se zice? Dacă părinții tăi n-au avut copii, înseamnă că nici tu nu o să faci copii. O glumă foarte haioasă, nu? Deci n-o să ai succes reproductiv și nici succes de supraviețuire etnică pe termen lung. Îi folosim ca forță de muncă.

Românii și-au adus femeile în Italia, în Spania, au făcut familii, au făcut încetul cu încetul comunități: e cu totul altă poveste. Magrebienilor li s-a permis de către francezi, de către italieni, să-și aducă și familia, nevasta, și să-și reconstituie familiile. Nemții le-au permis turcilor, în anii ’50, după ce rămăseseră fără bărbați, care muriseră în al Doilea Război Mondial, să vină masiv ca muncitori oaspeți, „Gastarbeiter”. Și le-au permis să-și aducă femeile, așa că au ajuns cu o comunitate turco-musulmană, diferită de alte comunități musulmane, un pic mai laicizată, dar o chestie interesantă. Deci toți și-au făcut un cap de pod, cu femei cu tot.

La noi nu prea li se permite să aducă femei. Și nu cred că este o chestie aleatorie. Cred că este o șmecherie foarte șmecheră și foarte deșteaptă din partea statului român, pentru că statul român și instituțiile de putere, pe care le bombănim noi, care pot fi ale dracului, care fac și drece, și armată, mai fac și chestii deștepte. Și asta este una dintre chestiile deștepte pe care instituțiile de putere le fac pentru preamărirea, glorificarea, suveranitatea, independența și continuitatea statului român, așa cum scrie în Constituție. Ceea ce nu e rău, e bine.

Unii fac chestia asta într-o manieră absolută, de interdicție completă, cum a fost până recent în Japonia, care a zis: cu excepția unor expați și unor chestii haioase, să nu prindem picior de gaijin pe aici. „Gaijin” înseamnă străin. Nu mai vorbim de femei: hai, marș, plecați de aici. Alții i-au primit cu surle și trâmbițe, și cu femei, și cu bărbați. Iar la noi e o chestie foarte interesantă: primim bărbații, ce-or face la bătrânețe, treaba lor, dar nu știu dacă o să-i lase să-și aducă femeile aici. Sau, dacă și le aduc la 50 de ani, ce să facă? Un bărbat de 50 de ani cu o femeie de 50 de ani? Nu prea fac copii.

Rețineți înțelepciunea implicită, insidioasă, vicleană, luminoasă și necesară a unei componente a statului român, care nu face chestia asta la întâmplare.”