Prima pagină » International » Cutremur de intensitate mare în Indonezia
Cutremur de intensitate mare în Indonezia

Cutremur de intensitate mare în Indonezia

31 dec. 2023, 14:40,
în International

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, în Indonezia.

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs duminică în provincia indoneziană Papua, a anunţat Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC), relatează Reuters, citat de Agerpres.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 39 km (24,23 mile), a precizat EMSC, care a evaluat anterior cutremurul la o magnitudine 6,2, şi o adâncime de 46 km (28,58 mile).

Sistemul de avertizare pentru tsunami din SUA a declarat că nu există niciun pericol după cutremur.

Un alt cutremur cu magnitudinea de 5,9 s-a produs sâmbătă în ocean, în zona de nord-est a insulei indoneziene Sumatra, una dintre cele mai populate din ţară, fără ca autorităţile să raporteze vreo pagubă sau victime, notează EFE.

Indonezia se află pe aşa-numitul Inel de Foc al Pacificului, o zonă cu o frecventă activitate seismică şi vulcanică în care se înregistrează aproximativ 7.000 de cutremure anual, majoritatea moderate.

În decembrie 2004, un cutremur puternic în nordul insulei indoneziene Sumatra a generat un tsunami care a provocat peste 226.000 de morţi în 12 ţări care se învecinează cu Oceanul Indian, aminteşte EFE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`