National

Cutremur în România. Ce magnitudine și unde s-a produs seismul

Publicat: 04 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cutremur în România. Ce magnitudine și unde s-a produs seismul
Un cutremur cu magnitudinea ml 3.0 a avut loc, luni dimineață, în România. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe

Un cutremur cu magnitudinea ml 3.0 a avut loc, luni dimineață, în România. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe.

În ziua de 04 Iulie 2022, la ora 07:12 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 113km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 78km E de Brasov, 93km NE de Ploiesti, 101km S de Bacau, 114km V de Galati, 116km NV de Braila, 143km N de Bucuresti, 165km NE de Pitesti, 182km SV de Iasi, 192km E de Sibiu, 208km N de Ruse.

Când ar putea fi viitorul mare cutremur în România

Următorul mare cutremur ar putea fi devastator pentru România, a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Mărmureanu, unul dintre cei mai buni seismologi.

Seismul nu va avea loc înainte de 2040, ci cam peste 100 de ani, a declarat Gheorghe Mărmureanu.

Un Plan de analiză al Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă arată, însă, că un cutremur puternic ar crea un dezastru de proporţii în Capitală.

„Seismul reprezintă factorul de risc major pentru capitala ţării. Luând drept bază de comparaţie cutremurul din 1977, se poate constata că pierderile umane şi cele materiale au reprezentat 90%, respectiv 70% din totalul acestora pe întreaga ţară. Ţinând cont de faptul că în municipiu se concentrează circa 10% din populaţia ţării, mai mult de 15% din producţia industrială, o mare pondere a activităţilor prestatoare de servicii, precum şi principalele componente ale structurilor de stat şi private, se poate afirma că riscul seismic s-a mărit în ultimii ani”, se arată în Planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor al Municipiului Bucureşti pentru anul 2022, realizat de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Gheorghe Mărmureanu: „Viitorul mare cutremur nu poate fi înainte de 2040!”

Cel mai negru scenariu în cazul unui cutremur pe timp de noapte arată că peste 450.000 de locuitori se pot afla în clădiri ce pot depăși gradul 3 de averiere, adică imobile ridicate înainte de 1977.

„În România au fost cutremure mari, în 1738, 1838, 1940. Următorul mare cutremur ar fi peste 100 de ani. A mai fost şi un alt cutremur foarte mare şi adânc, în 1802. S-a simţit puternic, de la Moscova până la Cairo, în Egipt şi nu a murit nimeni. Aici a fost marea curiozitate. A fost chiar de ziua Sfintei Parascheva. În Bucureşti, aproape toate bisericile au fost căzute la pământ. Cutremurul din 1977 a fost unul mare şi nu intră în statistica normală, dar trebuie să ştim un singur lucru, pentru că el este o urmare din cauza cutremurului din 1940, care a fost foarte mare. Toate marile clădiri din Bucureşti au fost puternic afectate.

În România nu este cazul cutremurelor de suprafaţă. România are cutremure de suprafaţă foarte mici. În fiecare zi avem două-trei. Problema se pune în cazul cutremurelor foarte adânci, la peste 100 km, pentru că ele sunt cele care produc dezastre. De abia după 1964 s-a pus problema în România proiectării clădirilor anti-seismice. Vă spun asta sigur, pentru că eram student.

Cutremurul din 1977 a fost un caz anormal, din statistica totală. Spre exemplu, cutremurul din 4 martie 1977. Înaintea lui a mai fost un cutremur, în octombrie, de 6.2, deci o magnitudine importantă pentru Vrancea.

Când spun că nu poate fi mai devreme un cutremur de 2040, mă refer că va fi de peste 7, 7.2-7.4. Aşa discutăm. Sunt foarte multe clădiri care au fost afectate puternic la 4 martie şi care au fost consolidate, dar mai mult cârpite aş spune. Nu pot să vă spun dacă cutremurul care va fi unul foarte mare. Problema se pune foarte serios. Avem atâţia bani să ne apucăm să consolidăm toate clădirile din Bucureşti? Nu avem”, a spus Gheorghe Mărmureanu.

Adauga un comentariu