Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, astăzi că viitorul guvern trebuie să îşi asume organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Liderul USR a spus că urmează să se vadă cu premierul desemnat Ludovic Orban. Barna a precizat că nu a discutat cu acesta după nominalizarea lui de către preşedintele României.
„Mai este un aspect şi vreau să fiu foarte clar asupra lui. Acest guvern este un guvern de tranziţie, cu un mandat scurt. Aşa am înţeles din declaraţia preşedintelui prin care l-a nominalizat pe Ludovic Orban. Un guvern care trebuie să îşi asume că are ca obiectiv final organizarea de alegeri anticipate”, a precizat Dan Barna.
Susținere condiționată
Totodată, Dan Barna a reiterat faptul că USR nu va susţine Guvernul Orban dacă nu vor fi susţinute în Parlament cele patru solicitări. Alegerea primarilor în două tururi. Legea care interzice alegerea condamnaţilor penali în funcţii publice. Consultarea Parlamentului pentru nominalizarea propunerii de comisar european. Și anularea legii recursului compensatoriu. Dan Barna a precizat că aceste legi trebuie adoptate înainte de votul de învestitură al noului guvern pentru ca parlamentarii USR să susţină Guvernul Orban.
„Dacă există o majoritate care să susţină premierul desemnat şi guvernul pe care acesta îl va propune, această majoritate poate foarte simplu să treacă prin Parlament şi aceste reglementări, aceste condiţii ale noastre. Ar fi un mesaj pentru România şi pentru cetăţeni că lucrurile se schimbă şi că ceva s-a schimbat într-adevăr semnificativ după plecarea PSD. Altfel, dacă nu avem această majoritate înseamnă că vom continua încă nişte săptămâni criza politică. De aceea, poziţia noastră are această perspectivă de a avea aceste condiţii îndeplinite înainte de învestitura guvernului, tocmai pentru ca cetăţenii să vadă că s-a întors democraţia în comunitate”, a spus Barna.
Liderul USR a subliniat că partidul său va intra la guvernare doar după alegeri parlamentare. Și doar în condiţiile în care va exista o majoritate stabilă în Parlament pe care se pot construi reforme.