Și instituțiile statului român trebuie să reacționeze la schimbările majore venite din Statele Unite, iar mecanismele politice și ONG-urile internaționale nu mai pot impune restricții în percepția puterii globale, atrage atenția analistul Dan Dungaciu, după discursul lui Donald Trump în fața Adunării Generale a ONU.
„Nu a existat un președinte american cu mai multă putere – dar nu dictatorială – în sensul specific democrațiilor, internă și externă, decât Donald Trump. Cine nu înțelege asta, nu înțelege nimic”, a subliniat Dungaciu.
Analistul român explică că înțelegerea acestei puteri este vitală pentru România.
„Nu e vorba de poliție sau armată, ci de o putere care devine strivitoare prin influența asupra mediului economic și politic global. Zuckerberg, Bezos și alții s-au aliniat înaintea sa pentru că i-au simțit puterea. Dacă noi nu simțim asta, nu avem instinctul puterii. Suntem depotențați, devitalizați de orice sentiment al înțelegerii forței și al direcției în care se mișcă lumea”, explică Dungaciu.
România riscă să rămână anti-națională dacă ignoră puterea lui Trump
Discursul lui Donald Trump la ONU, potrivit analistului, a fost una dintre cele mai clare expuneri ale modului în care vede lumea și ale ideologiei sale în forma sa cea mai brută.
„Trump a arătat expres puterea unui președinte fără precedent, care nu este mai dictatorial sau opresiv, dar care deține o forță enormă la care noi nu am găsit nici un element de raportare. Aceasta este marea problemă a României”, a punctat Dungaciu.
El avertizează că România riscă să rămână blocată într-o poziție anti-națională dacă ignoră realitatea puterii americane.
„Cine crede că poate scoate barca aceasta – numită România astăzi – din apele tulburi întorcând spatele Americii și lui Donald Trump, n-a înțeles absolut nimic. Suntem anti-naționali în cel mai pur sens al termenului”, a concluzionat analistul.
Potrivit declarației sale, România trebuie să depășească constrângerile impuse de stat și de ONG-urile sorosiste și să recunoască rolul vital al alianței cu SUA pentru stabilitatea și securitatea sa.
Pai asta e cu Rusia, ce treaba are cu America ?!
ambele sunt conservatoare