Prima pagină » Sport » Dan Petrescu, după ce echipa CFR Cluj a fost înfrântă de AS Roma: „Scorul mă deranjează, eu nu am avut înainte de meci nicio pretenţie”
Dan Petrescu, după ce echipa CFR Cluj a fost înfrântă de AS Roma:

Dan Petrescu, după ce echipa CFR Cluj a fost înfrântă de AS Roma: „Scorul mă deranjează, eu nu am avut înainte de meci nicio pretenţie”

05 nov. 2020, 23:00,
în Sport

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a pus înfrângerea din meciul cu AS Roma, scor 0-5, pe faptul că oficialii clubului ardelean nu i-au adus suficienţi jucători pentru a forma un lot competitiv pentru Liga Europa.

„Scorul mă deranjează, eu nu am avut înainte de meci nicio pretenţie, ţinând cont că nu am avut niciun fundaş central şi de problemele de lot care sunt foarte mari. Cel puţin şapte jucători accidentaţi. Aţi văzut care era banca, i-am băgat pe toţi de pe bancă. Nu aveam aşteptări mari, dar mă gândeam la un scor mai strâns. Cred că nici noroc nu am avut, parcă fiecare şut al lor a fost gol. Noi am avut un penalti clar, la 3-0, am avut o ocazie prin Hoban, la 1-0, făceam 1-1 şi era alt meci.

Nu am ce să le zic la băieţi, dar e foarte greu să nu ai jucători. Eu am tras un semnal de alarmă de foarte mult timp. Din păcate lotul de UEFA e foarte slab în momentul de faţă. Nu mai avem cum să recuperăm. Cestor era pe listă, nu mai e, Bordeianu, la fel, nu mai avem cum să-l băgăm, Vinicius nu ştiu dacă se va mai întoarcepe lista UEFa, Omrani e accidentat trei luni. Deci şansele de calificare sunt foarte mici din păcate. Ar fi un miracol să mai facem un rezultat pozitiv. Doar teoretic mai sunt şanse, eu sunt doar realist, nu avem cum să mai facem nimic, important e să nu pierdem şi duminică (n.r. – cu FC Argeş).

Nu avem nicio soluţie nici pentru duminică. Mai pot intra Aurelio, Costache şi Soares care nu a jucat fotbal de şase luni. Nici pentru duminică nu avem alte soluţii, din păcate şi nu văd ce putem face în viitor, pentru că jucătorii pe care vrem să-i luăm sunt jucători liberi de contract, care nu au jucat fotbal de trei luni. Aici plătim greşelile pe care le-am făcut în trecut. Eu am avertizat mereu, la fiecare interviu, şi asta s-a văzut la meciul de azi”, a declarat Petrescu.

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 5-0 (3-0), de echipa AS Roma, într-un meci din etapa a treia a grupei A a Ligii Europa. Au marcat Mkhitaryan ‘2, Ibanez ’24, Mayoral ’34, ’84 şi Pedro Rodriguez ’89.

În aceeaşi grupă se va disputa, de la ora 22.00, partida Young Boys – ŢSKA Sofia. În etapa următoare, la 26 noiembrie, CFR Cluj va juca acasă cu AS Roma şi ŢSKA va întâlni pe teren propriu Young Boys.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026