Prima pagină » Sport » Dan Petrescu este alesul! Scenariul prin care „Bursucul” poate deveni selecționerul României
Dan Petrescu este alesul! Scenariul prin care

Dan Petrescu este alesul! Scenariul prin care „Bursucul” poate deveni selecționerul României

16 nov. 2019, 04:00,
în Sport

Dan Petrescu (51 de ani) a revenit la CFR Cluj în play-off-ul sezonului trecut, a reușit să câștige un nou campionat, însă nu va mai continua mult timp la gruparea din Gruia. „Bursucul” este primul pe lista oficialilor FRF, în cazul în care Cosmin Contra nu va califica naționala la Euro 2020.

Dan Petrescu a fost alesul FRF și înaintea instalării lui Contra

Cosmin Contra a recunoscut că se va despărți de echipa națională, dacă nu va reușit să o califice la turneul final din 2020. Oficialii FRF nu au stat cu mâinile în sân și au găsit deja varianta de backup, în cazul în care „Guriță” va fi debarcat. Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, este alesul.

De altfel, tehnicianul feroviarilor a fost primul pe lista federației și înainte de instalarea lui Cosmin Contra. Negocierile nu au ajuns atunci la un numitor comun și „Bursucul” a continuat la CFR Cluj. Deși atunci au existat informații că tehnicianul ar fi avut în contract o clauză care îi permite să plece în orice moment gratis la echipa națională, oficialii grupării din Gruia au negat.
Tocmai această clauză a fost principalul impediment care a stat în calea numirii lui Dan Petrescu la cârma naționalei, în septembrie 2017. În urma discuțiilor, antrenorul nu s-a înțeles nici la bani cu oficialii FRF, moment în care negocierile au fost sistate.

De ce vrea Dan Petrescu să preia naționala

Acum, lucrurile s-au schimbat însă radical. Dan Petrescu poate pleca oricând de la CFR Cluj, fără să existe vreo clauză care să-i mai stea în cale. Antrenorul de 51 de ani chiar își dorește o nouă provocare, pentru că simte că echipa și-a atins potențialul maxim sub bagheta sa.

„Bursucul” crede că CFR nu mai poate progresa sub comanda sa și este gata să renunțe. Dar, pentru asta, un alt proiect trebuie să-l convingă. Iar echipa națională este marele său vis. Astfel, dacă tricolorii vor rata calificarea la Euro 2020, după ultimele două meciuri din Grupa F, Dan Petrescu are șanse uriașe să fie instalat selecționer al României și ar putea sta pe bancă în play-off-ul din Liga Națiunilor. Acolo, va trebui să treacă de semifinale și de finală pentru a duce naționala la turneul final din vara viitoare.

Răspunsul lui Dan Petrescu după ce a fost întrebat dacă îi ia locul lui Cosmin Contra

În urmă cu o lună, Dan Petrescu anunța că nu va fi noul antrenor al echipei naționale, în situația în care Cosmin Contra va pleca de la cârma tricolorilor. Însă declarația a fost dată din respect pentru actualul selecționer.

„Ce națională? De futsal?”, a fost reacția ironică a tehnicianului campioanei. „Bursucul” a continuat apoi: „S-au făcut speculații că voi pleca în altă țară, la altă echipă, dacă se fac speculații că plec la echipe bune e foarte bine. Dacă se fac speculații că mă duc la o echipă mai slabă, nu e bine.
Mai am contract încă doi ani jumătate la CFR și rămâne de văzut ce va fi în continuare. Sunt fericit, sper să reușesc să mai câștig încă un campionat, că asta ne dorim cu toții, și să ajungem în primăvara europeană ar fi fantastic pentru noi”, a mai spus Dan Petrescu

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 aprilie 2026
10 aprilie 2026