Prima pagină » Actualitate » Dan Vîlceanu nu a știut cât este inflația în România și a contrazis datele INS
Dan Vîlceanu nu a știut cât este inflația în România și a contrazis datele INS

Dan Vîlceanu nu a știut cât este inflația în România și a contrazis datele INS

19 aug. 2021, 15:16,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Noul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, a fost prins pe picior greşit, joi, 19 august 2021, de jurnalişti. Chiar în prima zi, când a preluat funcţia de ministru, Dan Vîlceanu a arătat că nu ştie cât este inflaţia în România şi a contrazis datele oficiale ale Institutului Național de Statistică.

Pe de altă parte, noul ministru a avut informaţii precise despre preţul unui litru de carburant.

Noul ministru de Finanţe nu ştie cât e inflaţia

„Nu, inflaţia nu este la un nivel-record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale (…) Din punctul meu de vedere lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei care este Banca Naţională”, a spus, joi, Vîlceanu.

Potrivit datelor publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în iulie, de la 3,9% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit.

Recent, şi Banca Națională Română a anunţat că a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.

Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul privind ministrul de Finanțe

Preşedintele României. Klaus Werner Iohannis, a semnat astăzi, 18 august 2021, decretul pentru numirea lui Dan Vîlceanu în funcţia de ministru al Finanţelor Publice, transmite Administraţia Prezidenţială. Ceremonia de învestire a acestuia va avea loc miercuri, de la 17.30, la Palatul Cotroceni.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 18 august 2021, decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a domnului Dan Vîlceanu, ministrul finanţelor. La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, încetează efectele Decretului nr. 825/2021 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 8 iulie 2021. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 17:30, la Palatul Cotroceni”, arată anunţul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Noul ministru de Finanțe, angajat la o firmă în insolvență

Dan Vîlceanu a fost validat miercuri, în Biroul Politic Naţional al Partidului Național Liberal, pentru Ministerul Finanţelor, a anunţat premierul Florin Vasile Cîţu, care a menționat faptul că au fost prezenţi nu mai puțin de 70% dintre preşedinţiii de filiale. Singurul vot împotrivă a fost al lui Ludovic Orban, președintele liberalilor.

Dan Vîlceanu a declarat, după şedinţa BPN, că va face echipă bună cu premierul. Preşedintele PNL Ludovic Orban a adăugat miercuri, după şedinţa BPN în care a fost validată nominalizarea lui Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanţelor, că unicul vot împotrivă îi aparţine, precizând că prin acest vot dat ca preşedinte al PNL, şi-a exprimat rezerve extrem de serioase faţă de această candidatură.

” Există riscuri cu privire la această desemnare”, a susţinut liderul liberal. Dan Vîlceanu, în vârstă de 42 de ani, este de profesie economist, cu licenţa, masterul şi doctoratul făcute la Universitatea de Vest din Timişoara.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026