Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO

23 apr. 2024, 07:48
BZI.ro, în Actualitate

Fosta cântăreață Dana Nălbaru și soțul acesteia, actorul Dragoș Bucur, s-au mutat de ani buni la țară, alături de cei trei copii ai lor. Cei doi și-au construit un adevărat colț de rai în satul Moșteni-Greci din județul Argeș. Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei, fosta artistă plantându-și singură roșiile în grădină. De altfel, Dana Nălbaru și soțul se hrănesc cu ceea ce cultivă și duc o viață simplă.

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei

Dana Nălbaru și actorul Dragoș Bucur au renunțat la agitația Capitalei și s-au mutat la țară, alături de copiii lor: Sofia, de 17 ani, Kadri, în vârstă de 9 ani, și Roxana India, de 12 ani.

Pentru fosta artistă, viața la țară nu este tocmai ușoară, însă, aceasta s-a arătat extrem de încântată că poate să-și planteze de una singură roșiile și castraveții. Soțul ei, Dragoș Bucur, a fost cel care a pregătit pământul, iar fosta artistă s-a ocupat de plantarea răsadurilor.

„O femeie obosită, dar fericită ca și-a plantat singură roșiile, castraveții si ardeii. Fain. Mi-a plăcut”, a scris Nălbaru, alături de imaginile care o arată mergând seara spre casă cu o găleată atârnată de o sapă sprijinită pe umăr, dar și cu alte unelte în cealaltă mână.

Dragoș Bucur a arat cu tractorul, iar Dana Nălbaru a dat cu var pomii din livadă

De cum a venit primăvara, cuplul se ocupă de toate treburile din curte, din grădină, din livadă. Și nu sunt deloc puține.

Recent, fosta solistă s-a apucat să pregătească grădina și le-a arătat urmăritorilor săi de pe rețelele sociale că a învățat să planteze răsaduri în solar. Iar soțul ei a arat cu tractorul. Anul trecut,  juratul de la „Românii au talent” spunea că visul lui este să aibă tractor și să producă suc de mere din livada proprie.

„Mi-am luat tractor, îmi iese imediat sucul de mere Bucuros”, spunea Dragoș Bucur într-un interviu.

Săptămâna trecută a văruit pomii din livadă, iar acum a venit timpul ca și grădina să primească puțină atenție. Fosta cântăreață vrea să cultive diverse legume. Cel care a ajutat-o să pregătească pământul a fost, desigur, soțul ei Dragoș Bucur, care a arat brazdele cu micul său tractor. „Curând aici vor fi legume”, scria Dana Nălbaru în dreptul unei poze cu partenerul său.

Cei doi au și o afacere, o cofetărie-patisesie, care a început să crească și aibă clienți fideli.

„Patiseria a devenit o chestie destul de serioasă. Oamenii din zona, rezidenții Otopeniului, au început să ne cunoască și avem clienți fideli, care la 10 fix sunt în față magazinului pentru pâine și care în fiecare weekend vin pentru aprovizionare cu plăcinte, checuri sau prăjituri. Îmi place să am mereu back-up la back-up, de aici și încercările repetate de a nu depinde doar de film sau televiziune, și în plus este foarte încurajator să faci lucruri reale, pe care le poți pipăi, care au valoare și planul fizic”, a precizat Dragoș Bucur.

Acum, Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei, fosta artistă plantându-și singură roșiile în grădină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *