Daniel Drăgan transformă acupunctura într-o artă a vindecării, aducând echilibru, frumusețe și sănătate prin tehnici coreene medicale și metoda Meizen. Cu o abordare unică ce îmbină precizia orientală cu înțelegerea profundă a corpului uman, el redefinește conceptul de terapie holistică în România.
Daniel Drăgan oferă o experiență terapeutică profundă, bazată pe tradiția coreeană medicală și metoda Meizen, o formă modernă de acupunctură estetică și regenerativă. Prin ani de studiu și practică, Daniel Drăgan a devenit un reper în domeniul acupuncturii medicale, combinând cunoștințele științifice cu înțelepciunea orientală pentru a restabili echilibrul energetic al organismului.
Daniel Drăgan transformă acupunctura într-o artă a vindecării
În viziunea lui Daniel Drăgan, sănătatea nu poate fi privită doar prin prisma alimentației sau a terapiei fizice. El consideră că adevărata vindecare începe atunci când omul își privește în față propriile traume și emoții nerezolvate. Acupunctura, spune el, este doar o poartă către un proces profund de reconectare cu sine.
„Au mai fost și alti medici în Antichitate care au spus că hrana ne este aliment, nu este vindecare, nu este medicament, dar mizez foarte mult și pe vindecarea traumatismelor emoționale pentru că și acolo e, practic, haideți să spun că dacă alimentația este vârful icebergului, aș spune că partea ascunsă din apă este partea emoțională. De foarte multe ori pot să duc un pacient până la aproape la perfecțiune la limită cu alimentația să aibă o alimentație aproape perfectă, dar dacă nu-și vindecă și partea emoțională, partea ascunsă, încă mai are de lucrat. Acolo e focarul, e nucleul suferințelor care în final se somatizează și-l duc la patologii pe parcursul vieții”.
Un alt podcast interesant este cel cu Can Öbek, care vorbește despre tratarea cancerelor urologice.
Suferințele fizice sunt adesea ecoul unei vieți dezechilibrate
Pentru Daniel Drăgan, suferințele fizice sunt adesea ecoul unei vieți dezechilibrate. De la stres și alimentație, până la emoțiile reprimate, toate contribuie la apariția bolilor inflamatorii, una dintre marile probleme ale lumii moderne. Experiența sa personală l-a făcut să înțeleagă aceste dezechilibre din interior și să le transforme în misiune profesională.
„După cum spuneam, atrag mai mult ceea ce am avut eu și am avut o listă impresionantă de patologii inflamatorii, practic acolo e suferința mea de bază și după care m-am șlefuit și pe parte profesională. Prin urmare, în ultimii ani mi s-au adresat mie și soției mele pentru că lucrăm împreună, cu patologii inflamatorii, în special patologii articulare, precum poliartrită, artrită, boală reumatoidă, gastrită, colită rectocolită etc. Cam tot ce înseamnă inflamație în corp și din păcate, 70% din populația modernă suferă de boli inflamatorii chiar dacă pornește și debutează cu o simplă balonare și atât. E deja început de boală inflamatorie”.
Pentru el, acupunctura nu este doar o tehnică medicală, ci un sistem complex de practici energetice care lucrează simultan pe corp, minte și emoție. Daniel Drăgan vede acupunctura ca pe o artă subtilă de armonizare a omului în totalitatea lui, în care energia medicului devine parte din procesul de vindecare.
„Acupunctura e un sistem de practici, nu am o definiție generală, nu ni s-a predat o definiție generală, e un sistem de practici care implică lucrul, într-un fel, pe parte emoțională mentală, energetică și fizică cu pacientul, cu diverse mijloace sau dispozitive, ace, emoție, energie a medicului pentru obținerea unei stări de bine. Nu pot să spun că a sănătății, dar unei stări cât mai bune a pacientului”.
Daniel Drăgan transformă acupunctura într-o artă a vindecării, iar pentru mai multe informații, vizionează podcastul integral AICI.