Sport

Daniel Pancu vrea să revoluționeze Rapidul. Planul secret al antrenorului poate aduce independența financiară a echipei

Publicat: 29 nov. 2019

Proiectele de tip „socios” încep să înflorească în România, pe fondul penuriei investitorilor cu reală potență financiară. Abandonat tot mai des în brațele factorilor locali de decizie, fotbalul autohton își întoarce fața către suporteri. La inițiativa lui Daniel Pancu, ultimul club care se pregătește să intre pe această trasă este Rapid.
Vremurile în care Liga 1 era animată de prezența unor personaje precum Marian Iancu, Adrian Porumboiu, Cristi Borcea sau George Copos au apus. În locul acestora, multe dintre echipele care au apărut în ultimii ani s-au remarcat mai degrabă prin dependența de primării, consilii locale sau județene, adică de bani publici.
Volatilitatea lumii politice din România, dar și toanele unora dintre factorii locali afectează astfel stabilitatea oricărui proiect serios. Iar lipsa de stabilitate care rezultă dintr-o astfel de conjunctură face victime în principal printre cei care ar trebui să fie principalii beneficiari ai fenomenului: suporterii.

Daniel Pancu, autonomie financiară din cotizații și drepturi TV

În acest context, în ultima decadă s-au născut tot mai multe echipe finanțate exclusiv de suporteri. Exemple precum Farul Constanța sau Oțelul Galați le-au dat și altora speranțe că se poate.

Acestea, dar și altele au fost sursă de inspirație pentru Daniel Pancu, cel care a gândit în secret un plan pentru a implica și mai mult rapidiștii în viața echipei. Tehnicianul a pus deja pe hârtie o strategie pe care intenționează să o facă și publică în curând, iar în rolul principal sunt suporterii vișinii. Pancu are drept obiectiv acoperirea unei felii consistente a bugetului din cotizațiile fanilor, mai ales că loialitatea rapidiștilor este arhicunoscută.

Tehnicianul de 42 de ani țintește asigurarea unei felii cât mai mari din buget prin metode care să nu depindă de voința unei singure persoane. Acesta gândește că, alături de banii proveniți din drepturile de televizare, contribuția suporterilor vișinii poate fi decisivă. Practic, la o cotizaițe de 10 euro pe lună, 10.000 de suporteri giuleșteni ar putea asigura clubului un venit de 1,2 milioane de euro doar din cotizații, lăsând la o parte banii din bilete și obiecte promoționale. În acest mod, crede antrenorul, Rapid și-ar câștiga atât independența financiară, dar ar reuși să aducă lângă echipă și mai mulți suporteri decât în prezent prin emulația creată. Și ar reuși și să scape de incomodul primar Dan Tudorache.



loading...

Adauga un comentariu