Prima pagină » International » Daniel și David, copiii uciși de un IT-ist cu probleme psihice, au fost înmormântați! – VIDEO

Daniel și David, copiii uciși de un IT-ist cu probleme psihice, au fost înmormântați! – VIDEO

20 iun. 2021, 15:57,
în International

Daniel și David, copiii uciși în Italia de un IT-ist cu probleme psihice, au fost înmormântați. A fost o zi plină de tristețe, sâmbătă, la Ostia, unde au fost înmormântați David și Daniel Fusinato, frăţiorii ucişi cu sânge rece în urmă cu o săptămână de un bărbat care s-a sinucis ulterior.

Sute de oameni i-au condus pe băieți, pe ultimul lor drum. Slujba de înmormântare a avut loc în biserica Santa Maria Regina Pacis.

La ceremonie au participat președintele Regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, și primarul Romei, Virginia Raggi. Pe un banner ridicat de foşti colegi ai lui Daniel de la echipa de fotbal a orașului se putea citi mesajul: „Adio, Daniel și David, inimile voastre să zboare mai sus decât nebunia acestei lumi”.

Au fost eliberate spre cer sute de baloane şi doi porumbei

La scoaterea celor două sicrie albe din biserică, cei prezenți au aprins fumigene alb-albastre, pentru a aduce un omagiu lui Daniel și pasiunii sale pentru echipa de fotbal Lazio. Apoi, au eliberat spre cer sute de baloane şi doi porumbei.

Daniel și David aveau o viață întreagă înainte. Destinele lor, însă, au fost curmate brusc, duminica trecută, când un individ înarmat i-a împușcat mortal în timp ce se jucau într-un parc din Ardea.

Reconstituirea crimei

Polițiștii au reconstituit ultimele clipe din viaţa celor doi copii, cu vârste de 5 și 10 ani. Primul din cele cinci gloanțe trase de Andrea Pignani l-a lovit pe David Fusinato. Băiatul  de 5 ani a fost atins în gât. În loc să fugă, Daniel s-a întors să-și salveze frățiorul, dar a murit împușcat.

Pensionarul Salvatore Ranieri, de 75 de ani, mergea cu bicicleta când l-a văzut pe criminal cum scoate arma. Bătrânul a sărit în ajutorul copiilor dar nu a reuşit să-i salveze, sfârșind, și el, sub gloanțele trase de atacator. După ce a comis atacul, agresorul a fugit acasă, s-a baricadat în cameră, unde în cele din urmă şi-a pus capăt zilelor.

Atacatorul, un IT-ist cu probleme psihice

Andrea Pignani (foto următoare), italianul de 35 de ani care a comis aceste atrocități, era licenţiat în inginerie informatică, dar rămăsese șomer de câteva luni.

Locuia cu mama lui și era cunoscut în zonă pentru mai multe episoade de hărţuire, unele dintre ele fiind raportate la poliție. În urmă cu o lună, Pignani fusese consultat de psihiatri după ce o agresase chiar pe mama lui.

Arma cu care a comis tripla crimă, un pistol Beretta de calibru 7,65, i-a aparţinut tatălui său, paznic, decedat în noiembrie. Mama lui Pignani este și ea anchetată de carabinieri, pentru că nu a predat pistolul poliției, după moartea soțului ei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Criza politică se adâncește după respingerea Guvernului Veștea. Parlamentul caută soluții pentru evitarea alegerilor anticipate
Respingerea Guvernului Veștea amplifică criza politică, însă analiștii consideră că alegerile anticipate rămân improbabile. România traversează o nouă perioadă de incertitudine politică după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Deși eșecul Executivului deschide teoretic posibilitatea organizării unor alegeri anticipate, analiștii citați de Reuters consideră că […]
Criza politică se adâncește după respingerea Guvernului Veștea. Parlamentul caută soluții pentru evitarea alegerilor anticipate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iunie 2026
24 iunie 2026