Dănuț Degeratu: INCURSIUNI ÎN ISTORIA TERORISMULUI I

Motto: homo homini lupus est

Ne place să credem că suntem cea mai evoluată specie de pe planetă și aducem în sprijinul acestei convingeri o serie de argumente, printre care limbajul articulat și conștiința de sine. Aceste două aptitudini extraordinare, care ne plasează în vârful lanțului trofic, ne-au ajutat să devenim, pe de o parte, acele ființe singulare capabile să creeze arta în toată complexa diversitate a formelor ei de manifestare. În egală măsură însă, conștiința de sine și limbajul articulat l-au transformat pe om în cea mai periculoasă ființă de pe planetă, ființă care se îndreaptă voluntar, consecvent și iresponsabil spre autoextincția sa ca specie. Dacă omul este unic prin capacitatea sa de a crea ceea ce numim civilizație, el este la fel de unic prin apetitul visceral către eliminarea fizică a semenilor săi pentru motive care nu au nici o legătură cu instinctul de conservare.

În această ordine de idei, această ființă, jumătate înger jumătate demon,  care a inventat roata și a învățat să folosească focul, este în stare de cea mai abjectă formă de asasinat din câte pot exista și anume terorismul. Deși definițiile cele mai folosite pentru terorism au o conotație politică, am ales din dicționarul explicativ următoarea formulare: terorismul este folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace violente sau amenințări de natură să provoace teamă și neâncredere, panică și nesiguranță, ignorând orice norme umanitare. Cu deosebire această ultimă precizare a definiției îi scoate pe cei vinovați de terorism din sfera umanului, plasându-i, fără drept de apel, undeva la marginea speciei.

Diferența fundamentală dintre un act de război și un atentat terorist o constituie scopul pervers al celui din urmă: instalarea și răspândirea fricii. Este motivul pentru care terorismul este tratat în mod adecvat atât la nivelul structurilor de luptă antiteroristă cât și în ceea ce privește încadrarea sa juridică. Teroriștii, fie ei persoane solitare sau indivizi organizați în grupuri de diverse dimensiuni, cu sau fără ideologii specifice, sunt un soi de mutanți cu aspect uman dar cu psihicul alterat, ceea ce, în opinia noastră, mută discuția în zona patologicului. Dealtfel, latura cea mai înspăimântătoare a atentatelor teroriste este aceea care presupune sinuciderea atentatorului iar suicidul este încadrat, în toate tratatele de psihiatrie ca o dovadă a modificării funcțiilor psihice.

Mai grav este atunci când vorbim de terorismul instituționalizat, practicat de-a lungul istoriei pe tot cuprinsul globului și în toate orânduirile sociale. Terorismul instituționalizat arată alterarea funcțiilor psihice la nivelul structurilor de comandă ale acelei instituții, fapt care dă chestiunii în sine o notă cu adevărat descurajantă.

În legătură cu actele teroriste este de remarcat o legătură de cauzalitate între acestea și convingerile cultural-religioase ale autorilor acestor acte. Cele mai atroce acte de terorism din istorie, comise în scop de exterminare a unor întregi populații, s-au derulat pe fundalul  unor deosebiri fundamentale de cultură și credință religioasă. Printre cele mai cunoscute astfel de pagini negre în istoria umanității se numără cruciadele, exterminarea populațiilor amerindiene de către conquistadorii care i-au succedat lui Cristofor Columb, crimele comise de Inchiziție și masacrele comise în timpul Revoluției franceze. O amară ironie a sorții face ca la începutul lui ianuarie 2015, la exact 222 de ani de la executarea regelui Ludovic al XVI lea, la sediul publicației caricaturiste Charlie Hebdo din Paris, moștenitoarea declarată a libertinajului social și disprețului față de simbolurile religioase promovate de capii revoluției franceze și părinți ai Terorii, să aibă loc un atentat terorist comis de un grup mic de musulmani.Au murit 12 oameni în redacția publicației și alți 8 în împrejurimi, fără a mai pune la socoteală pe cei trei atentatori uciși în operațiunile desfășurate de forțele speciale franceze.