Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat data la care fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro. Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei de 15 mai, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„Aşa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre.
Fermierii vor primi aceşti bani chiar dacă plafonul estimat iniţial pentru plata despăgubirilor va fi depăşit.
În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Ministerul Agriculturii va începe plata subvenției către fermieri: 100 de euro/hectar, respectiv 100 de euro/UVM la porc și pasăre
Acesta a stabilit cu echipa de conducere a MADR şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) că ţinta pentru a demara aceste plăţi este data de 15 mai.
Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură vor efectua plăţile către toţi beneficiarii eligibili, imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.
Categoria de români care ar putea primi fonduri europene în valoare de 400.000 de euro
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum românii pot primi o nouă linie de finanțare în valoare de 400.000 de euro, au transmis reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit reprezentanților MADR, noua măsură ar urma să fie lansată la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai.
Prin intermediul acestei linii de finanțare, Ministerul Agriculturii dorește să ofere un sprijin fermierilor care vor să-și cumpere utilaje noi.
De asemenea, măsura vine în contextul eforturilor comune ale Ministerului Agriculturii de a sprijini sectorul agricol din România și de a investi în modernizarea echipamentelor și infrastructurii.
”Așa cum am anunțat, până la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii mai, vom deschide sesiunea pentru fosta măsură 4.1, tocmai pentru a putea achiziționa utilaje. Am discutat cu cei ce la Comisia Europeană să ne dea posibilitatea ca, din economiile făcute în exercițiul financiar anterior, să facem o alocare și să mai ducem niște bani pentru achiziția de utilaje.
Alocarea pe această măsură va fi de 250 de milioane de euro. 50 de milioane vor merge către sectorul sfeclei de zahăr, pentru a-și achiziționa utilaje cei care lucrează în acest sector. Diferența de 200 de milioane de euro va merge către sectorul vegetal, nu mai mult de 400.000 de euro/beneficiar, cu 70% aportul Uniunii Europene și 30% aportul fermierilor.
Prioritizate vor fi fermele mici și medii, vor fi cele care nu au beneficiat de fonduri europene în exercițiul financiar anterior, cele care fac investiții în utilaje prietenoase cu mediul, adică lucrări de tipul no till, minimum till sau strip till”, a precizat Sorin Moise pentru AGRO TV.
Platiti ba oamenii care muncesc pentru alegerile locale si europene, nu ii mai duceti cu vorba, ba ca acum, ba ca la sfarsitul lunii, ba ca luna viitoare.
Nu va este rusine sa va munceasca oamenii pe gratis, ca sunteti voi smecheri si nu da-ti dreptul oamenilor si ii tot amanati ?
Rusine.