Prima pagină » National » Data la care Nicușor Dan va deveni oficial președintele României! Urmează zile critice

Data la care Nicușor Dan va deveni oficial președintele României! Urmează zile critice

19 mai 2025, 12:16,
Redacția BZI în National

Nicușor Dan a fost ales președintele României cu o majoritate de voturi însă în mod oficial încă nu a preluat mandatul de la Cotroceni. Sunt câteva zile critice din punct de vedere birocratic când Biroul Electoral Central trebuie să valideze alegerile și să transmită decizia judecătorilor CCR.

În altă ordine de idei există voci care se tem de creșteri de taxe și impozite după ce Nicușor Dan va ajunge la Cotroceni. Luni, printr-o postare pe Facebook, Florin Cîțu a subliniat că, după efortul masiv al alegătorilor de a menține România în structurile europene și nord-atlantice, noua coaliție de guvernare trebuie să vină cu măsuri economice în sprijinul cetățenilor. În viziunea sa, prima decizie ar fi interzicerea majorării oricăror taxe, dimpotrivă, ar trebui să fie eliminate sau reduse impozitele impuse de guvernarea precedentă.

Cîțu a dat ca exemple de astfel de măsuri anularea supraîmpozitării contractelor part-time și coborârea taxei pe dividende la 5%, argumentând că pași de acest fel ar reprezenta nu doar un gest de recunoștință față de cetățeni, ci și o corecție necesară după politicile fiscale „socialiste” din ultimii ani.

Fostul premier avertizează că actuala administrație își pregătește terenul pentru scrutinul din 2028 și că efectele politicilor aplicate între 2022 și 2025 au fost resimțite atât de economie, cât și de populație și de partidele politice. În încheiere, el și-a exprimat speranța ca viitorii decidenți să respingă rețetele socialiste, indiferent de autorul lor.

Data la care Nicușor Dan va deveni oficial președintele României

Conform unor informații din mediul parlamentar, ceremonia oficială a plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor în vederea depunerii jurământului de către Nicușor Dan va avea loc luni. Sursele citate de Antena 3 precizează că, miercuri, Curtea Constituţională va confirma rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după ce se încheie termenul legal pentru eventualele contestaţii. Începând de joi, invitaţiile vor fi înaintate membrilor corpului diplomatic şi reprezentanţilor autorităţilor române, pentru participarea la şedinţa solemnă de învestitură.

După ce Biroul Electoral Central publică rezultatele finale şi întocmeşte procesele-verbale de constatare şi centralizare, acestea sunt înaintate Curţii Constituţionale spre verificare şi validare. Ulterior soluţionării eventualelor contestaţii sau cereri de anulare formulate în legătură cu fraudarea scrutinului, Curtea pronunţă confirmarea oficială a rezultatului, care apare în Monitorul Oficial.

Odată validaţi, preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului au obligaţia, în termen de 24 de ore, să convoace o şedinţă comună a celor două camere. În cadrul acesteia, unul dintre ei deschide lucrările şi dă cuvântul preşedintelui Curţii Constituţionale (sau unui reprezentant desemnat) pentru prezentarea raportului de validare a alegerilor prezidenţiale. Apoi, candidatul declarat câştigător este invitat să depună jurământul în faţa plenului reunit.

Textul solemn al jurământului, stabilit de Constituţie, sună astfel:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Încheierea depunerii jurământului este consemnată printr-o declaraţie oficială a Parlamentului, document prin care se atestă începutul mandatului Preşedintelui României. Data la care Nicușor Dan va deveni oficial președintele României este 26 mai 2025, dar ea poate suferi modificări în funcție de îndeplinirea condițiilor legale.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Rezultate BAC 2025. Află primul ce note s-au luat anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Playtech.ro
Ce nu trebuie să uiți săptămânal dacă ai vinete în grădină. Așa previi dăunătorii și fructele deformate
observatornews.ro
Afacerea cu care Alina și Alex au dat lovitura. Un clip postat pe TikTok le-a adus mii de comenzi
Playsport.ro
O femeie și fiica ei au strâns 8.000 de sticle, apoi au construit o casă cu 7 camere: „Pentru noi a fost o metodă de supraviețuire”
Evz.ro
De la relaxare la revoltă: turiștii români, tot mai nemulțumiți de sejururile în Bulgaria
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
Dailybusiness.ro
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
RomaniaTV
Adio garanţia de 50 de bani la punctele de reciclare. Românii, campioni în campania SGR
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iunie 2025
21 iunie 2025