Prima pagină » International » De ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare nucleare (SMR) din Europa

De ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare nucleare (SMR) din Europa

10 sept. 2023, 13:00, 4 ,
în International

John Kerry, emisarul preşedintelui SUA pentru climă, a explicat joi, într-un interviu pentru Digi24, de ce Statele Unite au ales România pentru construirea, la Doiceşti, a primei centrale electrice din Europa care va funcţiona cu reactoare modulare mici (SMR). Întrebat de ce a fost aleasă România pentru acest sistem cu totul nou, John Kerry a răspuns:

„Pentru că românii au mai lucrat cu energia nucleară înainte, pentru că au vrut să facă acest lucru şi pentru că noi credem că are sens”, relateaza news.ro

El a explicat că această tehnologie presupune folosirea unor reactoare nucleare mai mici, care sunt mult mai uşor de gestionat, sunt mult mai standardizate şi costă mai puţin. „Şi au noi măsuri în interiorul lor care oferă siguranţa pe care oamenii o vor cere şi vor să o aibă”, a subliniat emisarul american.

„Aşadar, credem că preşedintele Iohannis este clar în privinţa faptului că el crede că aceasta este o cale de a merge mai departe”, a menţionat John Kerry care a avut, joi, o întrevedere cu şeful statului.

„Românii au gestionat eficient energia nucleară aici, mai mult de 20-26 de ani, am arătat că este uşor de gestionat. Şi noi avem tehnologii noi, apropo, vom face acelaşi lucru”, a spus John Kerry, referindu-se la faptul că şi în SUA se va implementa această tehnologie SMR.

Americanii vin cu marea explicație

Emisarul pentru climă al preşedintelui SUA a explicat că energia nucleară va face parte din mixul energetic al Statelor Unite şi al altor ţări pentru tranziţia către o energie curată. În Franţa, a arătat el, reprezintă aproximativ 70% din toată baza energetică a ţării, iar Franţa vinde mai departe energie Germaniei şi altor oameni.

„Conducerea înţeleaptă arată că este mult mai rău să nu faci asta, decât să îmbrăţişezi această posibilitate”, a punctat fostul secretar de stat american.
România, prin intermediul companiei de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima ţară din Europa şi a doua după Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea centralei NuScale VOYGR, cu 6 module SMR şi o capacitate instalată de 462 MWe în acest deceniu, a anunţat, în iulie, Nuclearelectrica.

Anunţat la COP26, în noiembrie 2021, proiectul SMR al României se dezvoltă într-un ritm consolidat, potrivit Nuclearelectrica. După o serie de etape, proiectul se află în prezent în faza de studiu FEED (Front-End Engineering and Design).

În mai 2022, în urma unui studiu realizat cu un grant în valoare de 2,1 milioane de dolari, oferit de USTDA, care a identificat potenţialele amplasamente pentru dezvoltarea de centrale SMR, a fost selectat ca amplasament candidat fosta centrală pe cărbune de la Doicesti, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale. În urma acestui proces preliminar de selecţie, compania de proiect SMR RoPower a fost înfiinţată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a grupului E-Infra) în septembrie 2022.

Canada şi Coreea de Sud şi-au manifestat, la rândul lor, interesul pentru dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii
  • Pentru ca este considerata proasta, iohanis si guvernul , niciodata nu spun NU, ei accepta toate mizeriile si nenorocirile.A fost aleasa pe post de cobai de laborator experiment pentru ca toate tarile refuzaaaaa categoric

  • Suntem pe post de Cobai.

  • Toate tarile rufuza, Romania accepta ! Idiotii slugile care distrug Romania trebuie date jos. Si Ciolacu a fost deacord si Johanis, intreg poporul roman nu este deacord dar iohanis si ciolacu si guvernul lui SUNT DEACORD CA DEOBICEI, totul impotriva Romaniei!

  • Poate sa coste si 20 miliarde de euro acest experiment foarte costisitor si foarte periculos pentru Romania. De ce Romania este singura tara din lume care accepta? Poporul roman nu are nimic de spus ? Cei de la Doicesti trebuie sa se revolte si noi toti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026