Prima pagină » National » De ce a plecat Doroftei în Canada. «Oamenii bătuţi de neveste au devenit specialişti în box şi îmi dau lecţii»

De ce a plecat Doroftei în Canada. «Oamenii bătuţi de neveste au devenit specialişti în box şi îmi dau lecţii»

06 mai 2021, 08:41,
în National

 

Leonard Doroftei şi-a investit aproape toată averea câştigată din box într-un bar din centrul Ploieştiului. Leonard Doroftei consideră că ”greşeala vieţii lui” e faptul că și-a investit aproape toți banii câștigați din box într-un pub pe care l-a deschis în orașul natal, Ploiești.

Doforftei a fost nevoit să închidă afacerea, în urma unor neînțelegeri cu autoritățile locale, care au constatat că localul se afla într-o clădire cu risc seismic ridicat.

După ce s-a consultat cu familia, Leonard Doroftei a luat decizia de a pleca în Canada, țara în care s-a pregătit pentru confruntările susținute în boxul profesionist.

”Plecarea în Canada a fost decizie luată în familie, cu toate că mi-aş fi dorit, poate, altceva. Au decis să venim aici. Familia a decis aşa. Am avut datoria să-i urmez.

Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic. Dimineaţa până seara în prăvălie. Am avut o perioada şi în Federaţie. Când am spus stop nu a fost bine. Au fost mai multe etape. Nu au mers.

Nu pot să fiu suparat pe ei. În general oamenii bătuţi de neveste au devenit specialişti în box şi îmi dau lecţii. Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor”, a povestit Doroftei la Radio Gold FM.

”Acum lucrez la un club de box care aparţine unei rude a lui Gigi Becali. Voi reveni în România într-o bună zi. La federaţie nu am fost dorit. Nu au vrut nici să fiu antrenor la lot. În sală la Nea Titi (Titi Tudor supranumit Titi Prosop – N.R.) intram cu greu”, a dezvăluit Leonard Doroftei la Radio Gold

Leonard Doroftei a intrat în boxul profesionist în anul 1997 şi s-a retras din box în 2004, având un palmares impresionant. 24 de meciuri, 22 de victorii, o remiză şi o înfrângere este bilanţui său.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2026
22 iulie 2026