Viorica Dăncilă a vorbit din nou despre „aria cercului”, încercând să explice de ce a greșit la formula de calcul, în condițiile în care a spus că a oferit meditații „gratuite” în calitate de profesor de matematică.
Dăncilă a fost pusă în încurcătură de întrebarea unei jurnaliste la dezbaterea electorală de săptămâna trecută, spunând formula incompletă.
Viorica Dăncilă a explicat, referitor la întrebarea despre aria cercului, că ea a răspuns pe jumătate, și după „alte 200 de întrebări”, însă contracandidatul ei Klaus Iohannis nici măcar nu a ştiut să ofere un răspuns, arată Mediafax.
De ce crede Viorica Dăncilă că nu a răspuns greșit la întrebarea despre aria cercului
„Cred că a fost o campanie împotriva mea pe care nu am văzut-o la contracandidatul meu. Eu după 200 de întrebari am uitat π, am spus doar rază la pătrat, contracandidatul meu nici măcar nu a ştiut, dar acest lucru nu a făcut obiectul criticilor pe online sau în spaţiul public. Mai mult decât atât, am avut un dialog deschis cu presă, a răspuns întrebărilor, am avut un proiect de ţară, am avut lucrurile care ţîn de un candidat pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Viorica Dăncilă.
Candidata PSD a fost întrebată la Antena 3 ce moment crede că a costat-o cel mai mult în campanie.
Liderul PSD a adăugat că a fost un atac constant asupra ei în campanie, însă românii l-au preferat pe Klaus Iohannis, ceea ce i s-a părut o abordare incorectă.
„Din partea cealaltă am văzut doar un atac, un discurs tot bazat pe ura, dar se pare că românii au agreat mai mult acest lucru, nu eu sunt cea care judecă, dacă românii au preferat să continue cu Klaus Iohannis, aceasta este realitatea. Mi s-a părut o abordare incorectă, aş spune, din punct de vedere al poziţionării faţă de cei doi candidaţi şi a dezinformării apărute în spaţiul online. Chiar sâmbătă, înainte de alegeri, am auzit că am un nume de cod, că am o diplomă falsă, s-a mers foarte, foarte mult pe dezinformare”, a conchis Dăncilă.
Datele provizorii, furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 99,3% din voturi actualul preşedinte Klaus Iohannis a obţinut 63,12% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obţinut 36,89%.