Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, invitata emisiunii BZI LIVE va fi Lucia Schweninger, creator de programe transformaționale.
De ce devenim dependenți de lucruri, de oameni, de emoții sau de obiceiuri care ajung să ne facă rău, este întrebarea la care vom încerca să găsim răspuns.
Uneori, dependența nu are chipul pe care ni-l imaginăm. Nu înseamnă doar alcool, droguri sau fumat. Poate însemna nevoia permanentă de validare, dependența de o relație, de telefon, de muncă, de mâncare sau chiar de suferința cu care ne-am obișnuit.
Invitata Roxanei Caraiman ne va explica ce se ascunde în spatele acestor comportamente și ce încercăm să compensăm.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.