Programul Start-Up Nation 2026 nu are succesul așteptat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Tot mai mulți antreprenori renunță la banii acordați în program de teama incertitudinii economice
Antreprenorii care au vrut să obțină banii acordați în programul Start-Up Nation 2026 renunță la proiecte. Motivul principal este incertitudinea economică, spun specialiștii în acordarea de fonduri europene. Din cele 25.358 de persoane care s-au înscris la cursurile de antreprenoriat, au renunțat la 7.000 de persoane. Prin acest program se acordă o finanțare de 50.000 de euro, iar numărul celor care ar trebui să deschidă afaceri ajunge la 7.500 de beneficiari.
Antreprenorii din Iași renunță la programul Start-Up Nation și cursurile obligatorii
Potrivit specialiștilor în fonduri europene, antreprenorii au renunțat la cei 50.000 de euro, acordați în program, din cauza incertitudinii din economia din România și a condițiilor mai grele pentru accesarea sumelor.
„„au terminat cursurile de formare profesională și urmează să se mai deschidă a doua etapă. Este nevoie de 30.000 de persoane cursante, deci care să finalizeze cursurile de antreprenoriat. S-au înscris vreo 25.358 de persoane, vreo 7.000 au renunțat. În total, vreo 18.000 au finalizat cursurile. Mulți au renunțat din cauza situației economice, nu știu la ce să se aștepte, le este frică, sunt obligați să mențină două locuri de muncă. Din cei 12 potențiali beneficiari pe care îi am eu înscriși, au renunțat 3 din cauza a ceea ce s-a întâmplat în ultimul an și a incertitudinii economice. Cei de la Minister (n.r. – Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului) spun că vor deschide din nou apelul pentru înscrierea cursanților; pentru că acest program este pe fonduri europene, și-au asumat un anumit număr de beneficiari. Nu știu dacă va începe evaluarea proiectelor în următoarea perioadă. Până acum, la categoria persoane între 18-30 de ani s-au înscris 3.021 de firme, iar fondurile sunt pentru 5.000. La persoane peste 30 de ani sunt înscrise 1.776 firme, iar fonduri sunt pentru 2.500 de beneficiari”, susține Irina Rasiga, specialist în acordarea fondurilor europene.
În jur de 700 de antreprenori din Iași au finalizat cursurile de antreprenoriat, însă o parte din ei au renunțat la finanțare.
Peste 7.500 de firme ar trebui finanțate prin acest program cu fonduri europene
Antreprenorii sunt obligați să finalizeze cursurile de antreprenoriat, înainte de a depune proiectele pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). De asemenea, trebuie să înființeze o firmă nouă și să aibă pregătită o cofinanțare, adică suma cu care vine fiecare beneficiar, de minimum 20%. Programul este împărțit în doi piloni: Pilonul I, adresat tinerilor cu vârsta până în 30 de ani, din toate regiunile țării, cu buget de aproape 300 de milioane de euro, prin intermediul căruia se înființează peste 5.000 de firme. Cel de-al doilea, cu buget de aproximativ 146 de milioane de euro, este pentru tinerii cu vârsta între 30-35 de ani, din regiuni mai puțin dezvoltate, cu excepția regiunii de dezvoltare București – Ilfov. Acest pilon este adresat și categoriilor vulnerabile, cum sunt șomerii sau persoanele cu grad scăzut de instruire formală. În cadrul acestui pilon se acordă finanțarea pentru înființarea a 2.500 de firme. Programul vizează susținerea a cel puțin 7.500 de afaceri noi și generarea a minimum 15.000 de locuri de muncă. Bugetul total al ediției din acest an este de 446,18 milioane de euro, fiind finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Antreprenorii care au vrut să obțină banii acordați în programul Start-Up Nation 2026 renunță la proiecte.
Dar ce ce nu vorbiți despre șpăgile obligatorii care trebuiesc date odată cu dosarele depuse pentru fonduri europene , fonduri start-up, etc indiferent dacă dosarele vor fi aprobate sau nu ? dacă nu ”confirmi” dosarul va fi cel mai probabil respins din start fiind constatate ”neconformități”