Prima pagină » Local » De la Iași, spre vârful Justiției! Cristina Chiriac, propusă procuror general

De la Iași, spre vârful Justiției! Cristina Chiriac, propusă procuror general

02 mart. 2026, 17:43, 6 ,
Redacția BZI în Local

Ministerul Justiției a anunțat luni, 2 martie, propunerile pentru ocuparea celor mai importante funcții din sistemul de parchete, iar numele care iese în evidență este cel al procurorului Cristina Chiriac, desemnată pentru funcția de procuror general al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nominalizarea vine într-un moment delicat pentru sistemul judiciar, iar evaluarea făcută de Ministerul Justiției o prezintă drept un magistrat cu experiență solidă, viziune strategică și abilități manageriale demonstrate în funcții de conducere.

Parcurs profesional: de la Bârlad la structurile centrale

Cariera Cristinei Chiriac a început în 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. După trei ani, s-a transferat la Parchetul Judecătoriei Vaslui, iar în 2015 a fost detașată la DIICOT – Serviciul Teritorial Vaslui.

În același an, a ajuns procuror în cadrul DNA Iași, unde ulterior a ocupat funcția de șef serviciu, consolidându-și profilul de magistrat specializat în cauze complexe de corupție.

Ministerul subliniază că experiența sa acumulată în cadrul marilor structuri de parchet, inclusiv la nivelul Parchetului General, este dublată de o abordare modernă a actului de urmărire penală. În proiectul de management prezentat la interviu, Cristina Chiriac a pus accent pe utilizarea instrumentelor tehnice avansate și pe recuperarea prejudiciilor provenite din infracțiuni, în special în dosarele de corupție.

Dosare sonore și momente controversate

Numele Cristinei Chiriac este asociat cu dosare de mare vizibilitate publică. Ea a instrumentat cauza care l-a vizat pe fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, fiind prezentă la momentul flagrantului în care acesta a fost prins cu o geantă conținând 1,25 milioane de lei.

Pe de altă parte, cariera sa a fost marcată și de un episod controversat legat de fostul episcop al Hușilor, Cornel Onilă. În 2017, în contextul unui dosar de șantaj în care acesta avea calitatea de persoană vătămată, au existat acuzații potrivit cărora nu ar fi fost disjunse cercetările și nu ar fi fost valorificate probe video relevante. Ulterior, ancheta care a dus la condamnarea fostului episcop a fost redeschisă în urma unei investigații jurnalistice realizate de platforma independentă Să fie lumină.

Viziune managerială și accent pe independență

În evaluarea oficială, Ministerul Justiției arată că proiectul său pentru conducerea Ministerului Public evidențiază o viziune clară asupra rolului procurorului general: leadership activ, stabilirea de priorități operaționale și implementarea coerentă a politicilor instituționale la toate nivelurile.

Cristina Chiriac susține consolidarea independenței operaționale a procurorilor, considerând-o esențială pentru statul de drept și pentru menținerea încrederii publice în justiție.

Totodată, promovează o cultură organizațională centrată pe etică, integritate și responsabilitate profesională.

Nominalizarea urmează procedura legală prevăzută pentru ocuparea funcției de procuror general, una dintre cele mai influente poziții din sistemul judiciar românesc, cu impact major asupra direcției viitoare a Ministerului Public.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii
  • Eu as vrea sa plece procuror general. La cit de bine a muncit la Iasi, sa se mai bucure si altii.

  • Fereasca Dumnezeu! Ce a facut domnilor\ doamnelor acesta fiinta cu dosarele oamenilor politici, ai dezvoltatorilor imobiliari, cat timp a fost sefa???????

  • E ft faina aceasta doamna, echilibrata, ancorata in realitate. N-a picat in capcana telejustitiei si a mentinut un echilibru ceea ce e foarte bine! Mult succes.

  • Are vreo importanta faptul ca e consateanca si prietena cu Mirabela Gradinariu si ca,vor urma anchete privind banii cheltuiti de”teleleu” in campania electorala?

  • Interviul Cristinei Chiriac s-a încheiat cu aproape 20 de minute mai devreme decât era preconizat.

    Intrebată care ar fi prima decizie manageriaă pe care ar lua-o: „Este greu. Trebuie să îmi fac un plan”.

    Deci a venit la interviu fara vreun plan.
    Intrebari generale, la care nici nu a stiu sa raspunda. Ca in Caragiale: nu e asa ca….? Asa e!
    Pe contracandidat l-au tocat cei din copmisie.

    E clar, e buna de procuror general, hotii pot sa stea linistiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 martie 2026
27 martie 2026