Sport

Decar inedit la echipa națională a României U21! Unde a ajuns tricoul lui Ianis Hagi

Publicat: 07 aug. 2020
În absența mai multor jucători obișnuiți cu selecțiile la naționala U21, tricoul cu numărul 10, al lui Ianis Hagi, îi va aparține lui George Cîmpanu, de la FC Botoșani.
Tricoul lui Ianis Hagi, de la echipa națională a României U21 a ajuns la George Cîmpanu.

Echipa națională U21 a României efectuează un stagiu de pregătire la Buftea și Mogoșoaia, în perioada 4-6 august, iar tricoul lui Ianis Hagi va fi purtat de George Cîmpanu

Echipa națională U21 a României efectuează un stagiu de pregătire la Buftea și Mogoșoaia, în perioada 4-6 august, iar elevii lui Adi Mutu vor avea parte și de un meci amical, tricoul lui Ianis Hagi urmând să fie purtat de George Cîmpanu. România U21 o va întâlni într-o partidă amicală pe Farul Constanța, astăzi, de la ora 20:00, la Mogoșoaia, iar jucătorii și-au ales numerele de pe tricou.

George Cîmpanu, decar la naționala U21

În absența mai multor jucători obișnuiți cu selecțiile la naționala U21, Mutu a fost nevoit să cheme mai mulți debutanți. Tricoul cu numărul 10, pe care „Briliantul” l-a purtat în cea mai mare parte a carierei, îi va aparține la această acțiune lui George Cîmpanu, de la FC Botoșani.

Mijlocașul ofensiv în vârstă de 19 ani se află la prima acțiune la lotul național. Cîmpanu a fost promovat la echipa de seniori a lui FC Botoșani în sezonul recent încheiat, în care a reușit două goluri în cele 19 apariții.
De pe lista inițială a convocaților au dispărut cei 6 jucători de la FCSB (Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Dennis Man, Florinel Coman, Adrian Petre), ca urmare a deciziei clubului patronat de Gigi Becali.

Schimbări majore în lotul României

De asemenea, în urma altor decizii luate de cluburi, Marian Aioani, Alexandru Pașcanu, Alexandru Mățan și Jovan Markovic nu s-au mai prezentat nici ei la lot, astfel că Adi Mutu a rămas cu 19 jucători la dispoziție. Adrian Mutu a condus, marți, prima ședință de pregătire în calitate de selecționer al naționalei de tineret a României.
La Buftea, unde este organizat cantonamentul, ”tricolorii mici” vor disputa și primul meci sub comanda noului selecționer, un amical cu Farul Constanța, programat pe 6 august.

Primul antrenament condus de Adrian Mutu la naționala de tineret

Selecționerul Adrian Mutu se bazează, de miercuri, pe 19 jucători în stagiul de pregătire, Marian Aioani, portarul Chindiei, revenind la club după antrenament, în timp ce Alex Mățan, Alex Pașcanu, fotbaliștii celor de la Voluntari, și Jovan Markovic, atacantul Academicii Clinceni, convocați inițial, nu s-au mai prezentat la cantonament, pentru a rămâne la dispoziția echipelor de club pentru ultima etapă a play-out-ului.

Lotul pe care Adrian Mutu îl are la dispoziție, după ultimele modificări:

Portari: David Duțu (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Mihai Popa (FC Rapid);
Fundași: Denis Haruț, Andrei Chindriș (ambii de la FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Raul Opruț, Alexandru Vodă (ambii de al FC Hermannstadt);
Mijlocași: Marius Marin (Pisa/Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Valentin Costache, Claudiu Petrila, Cătălin Itu (toți de la CFR Cluj), Andrei Ciobanu, Carlo Casap (ambii de la FC Viitorul), George Cîmpanu (FC Botoșani), Tudor Băluță (Brighton);
Atacanți: George Ganea (FC Viitorul)
Stagiul de pregătire de la Buftea vine cu o lună înaintea primului meci oficial al lui Adrian Mutu pe banca ”tricolorilor mici”.
Pe 4 septembrie, România joacă în Finlanda în etapa a șasea a fazei grupelor preliminariilor pentru EURO 2021, iar patru zile mai târziu este programată deplasarea în Malta.

Gigi Becali a explicat de ce nu a lăsat jucătorii de la FCSB la naționala U21

Adrian Mutu va organiza un stagiu de pregătire cu România U21 în perioada 3-5 august, la Buftea, în care nu se va putea baza pe cei șase jucători de la FCSB pe care îi convocase inițial, din cauza unei decizii luate de clubul patronat de Gigi Becali.
Gigi Becali a explicat de ce nu le-a permis celor șase convocați, Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Dennis Man, Florinel Coman și Adrian Petre, să meargă la lotul naționalei de tineret, susținând că problemele actuale din Liga 1, competiție afectată de pandemia de COVID-19, au stat la bazele deciziei.

”Le-am spus lui Mutu și Stoichiță că țara arde și baba se piaptănă. Noi nu știm cum să terminăm campionatul și ei vor să facă triaj cu Farul. Lor le arde de distracție.
Ce jucători să vadă Mutu? Nu îi știe pe Moruțan, pe Coman, pe Man? Nu i-a văzut până acum? Vrea să-i vadă cu Farul? Ce să vadă cu Farul?”, a declarat Gigi Becali, la ProX.

În locul celor șase fotbaliști de la FCSB și a lui Radu Boboc, accidentat, Adrian Mutu i-a convocat pe portarul David Duțu (Turris-Oltul Turnu Măgurele), fundașul Andrei Rațiu (Villarreal, Spania), mijlocașii Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Valentin Costache, Claudiu Petrila, Cătălin Itu (toți CFR Cluj) și atacantul Jovan Markovic (Academica Clinceni).





Adauga un comentariu