Prima pagină » Actualitate » Decizia României de a da în judecată Austria din cauza împotrivirii aderării la spațiul Schengen nu impresionează Viena: „Nu putem să închidem ochii”
Decizia României de a da în judecată Austria din cauza împotrivirii aderării la spațiul Schengen nu impresionează Viena: „Nu putem să închidem ochii

Decizia României de a da în judecată Austria din cauza împotrivirii aderării la spațiul Schengen nu impresionează Viena: „Nu putem să închidem ochii”

15 sept. 2023, 20:41, 1 ,
în Actualitate

Anunțul premierului Marcel Ciolacu că România va da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție dacă își va menține veto-ul privind aderarea la Schengen nu impresionează Viena.

„Nu putem să închidem ochii şi să extindem un sistem deja defect. Vetoul austriac în privinţa Schengen nu este îndreptat împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu mai funcţionează. Respectăm poziţia şi înţelegem intereselor partenerilor noştri români. În acelaşi timp, nu putem însă să închidem ochii şi să extindem un sistem deja defect”, a declarat vineri Karoline Edtstadler (Partidul Popular, ÖVP), răspunzând unei solicitări a agenției austriece de presă APA, conform Agerpres.

Reacția ministrului austriac al Afacerilor europene

Karoline Edtstadler a susținut că Uniunea Europeană ar trebui „să îşi facă temele şi să asigure o protecţie a graniţelor UE care să funcţioneze”.

„Doar frontiere sigure la exterior fac posibilă viziunea noastră a unei Europe fără frontiere la interior”, a adăugat ministrul austriac al Afacerilor Europene.

Cu o zi în urmă, și ministrul austriac de Interne Gerhard Karner (ÖVP) a transmis din nou că Viena nu cedează: „La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”. El a reacționat astfel după ce în discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen „fără nicio întârziere”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu pentru Der Standard că România va da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție pentru despăgubiri dacă Viena își va menține veto-ul privind aderarea României la spaţiul Schengen. Marcel Ciolacu a spus că România a pierdut două procente din PIB din cauza veto-ului Austriei.

Marcel Ciolacu a declarat că România va ataca Austria la Curtea Europeană de Justiție dacă va folosi din nou veto-ul pe Schengen în octombrie sau decembrie, când această temă va fi din nou pe ordinea de zi a Consiliului miniştrilor de interne ai UE.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat că Washingtonul a avut un rol în căderea Guvernului Bolojan, potrivit unei relatări Wall Street Journal contestate de aceasta. O controversă diplomatică și politică a izbucnit în România după o relatare publicată de Wall Street Journal privind o discuție purtată în luna martie de Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor […]
Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Comentarii
  • Vasile Pascanu

    Uniunea Europeană se face că nu înțelege (sau nu știe) că Ungaria și Austria joacă de câțiva ani kazaciocul!!! Ungurii, care au fost făcuți zob în 1956 de ruși doar pentru că nu…țineau ncadența, au uitat și acum se gudură pe lângă ruși din motive de…Aredeal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 septembrie 2026
30 septembrie 2026
Articole similare