Prima pagină » Local » Decizie de ultimă oră! Studentul Ahmed Sami El Bourkadi, suspectul dublei crime din Moara de Vânt, rămâne după gratii – EXCLUSIV
Decizie de ultimă oră! Studentul Ahmed Sami El Bourkadi, suspectul dublei crime din Moara de Vânt, rămâne după gratii - EXCLUSIV

Decizie de ultimă oră! Studentul Ahmed Sami El Bourkadi, suspectul dublei crime din Moara de Vânt, rămâne după gratii – EXCLUSIV

14 ian. 2022, 17:06,
în Local

Tribunalul Iași a luat o decizie de ultimă oră astăzi, 14 ianuarie 2022. Magistraţii au aprobat cererea de prelungire a stării de arest preventiv în cazul lui Ahmed Sami El Bourkadi. Astfel, marocanul suspect de dublul asasinat din Moară de Vânt rămâne după gratii încă 30 de zile.

„Instanța admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Prelungește măsura arestării preventive a inculpatului Ahmed Sami El Bourkadi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, pentru o perioadă de 30 de zile”, au precizat vineri, 14 ianuarie 2022, magistrații din cadrul Tribunalului Iași.

Ahmed Sami El Bourkadi susține în continuare că este nevinovat

În timp ce anchetatorii ieșeni așteaptă rezultatele analizei ADN, studentul canadian de origine marocană susține în continuare că este nevinovat. Pe de altă parte, zilele trecute, oamenii legii l-au supus pe tânăr unor teste. Mai precis, anchetatorii ieșeni l-au pus pe acesta să calce într-o substanță care imită sângele pentru a se stabili dacă urmele găsite în vila de pe Moara de Vânt îi aparțin sau nu lui Sami.

De asemenea, procurorii ieșeni le-ar fi cerut unor medici veterinari să dispună efectuarea unei necropsii în cazul unei pisici descoperite moartă în vila de Moara de Vânt. Din câte se pare, cei doi iubiți morți, Ioana Vanesa Burlacu și Youssef Jniyah, ar fi avut două pisici în casa închiriată în Iași. Una dintre cele două a fost găsită moartă de către anchetatori. Inițial, s-a crezut că animalul s-a intoxicat cu fum, dar, mai apoi, s-a constatat că patrupedul fusese omorât. Astfel, oamenii legii vor să afle modul în care a murit animalul și dacă au existat alte substanțe pe cadavrul acestuia.

Cum s-a ajuns la tragedia de pe Moara de Vânt?

Amintim că, în decembrie 2021, polițiștii ieșeni au fost anunțați de rude ale tânărului student marocan Youssef Jniyah că acesta nu a revenit la Bruxelles. Oamenii legii au făcut cercetări și au ajuns la vila închiriată de marocan pe strada Moara de Vânt. Acolo, anchetatorii au dat peste un tablou de groază: Ioana Vanesa Burlacu și Youssef Jniyah erau morți în același pat. Cei doi tineri aveau trupurile sfârtecate cu zeci de lovituri. După ce tinerii au fost uciși, autorul ar fi încercat să incendieze vila, dar fără succes. Ulterior, oamenii legii au ajuns la Ahmed Sami El Bourkadi, studentul canadian de origine marocană bănuit de comiterea dublei crime. El a fost prins în Italia şi adus în Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 aprilie 2026
25 aprilie 2026