Prima pagină » Local » Decizii pe repede înainte în AUR Iași: excluderi și schimbări pe lista pentru CJ după moartea Cameliei Ciornia

Decizii pe repede înainte în AUR Iași: excluderi și schimbări pe lista pentru CJ după moartea Cameliei Ciornia

30 mart. 2026, 08:19, 2 ,
Redacția BZI în Local

Moartea consilierului județean Camelia Ciornia a declanșat un conflict puternic în interiorul filialei AUR Iași, unde lupta pentru ocuparea locului rămas vacant a dus la excluderi controversate și acuzații de abuz.

  • Conform unor surse din interiorul partidului AUR Iași, postul de consilier județean ar fi cumpărat, iar suma s-ar ridica la valoarea de 10.000 de euro.
  • Cel care face listele și trimite la Prefectură următorul nume este președintele AUR Iași.
  • Ciprian Paraschiv este președintele interimar al AUR Iași.
  • Două persoane ar fi fost pur și simplu mazilite deși erau următorii pe listă. Aceștia aveau cotizațiile plătite la zi.

Următorii doi supleanți de pe lista CJ a AUR Iași au fost maziliți din partid

Potrivit informațiilor apărute din interiorul organizației, primii doi supleanți de pe lista depusă la alegerile locale au fost eliminați din partid în urma unor decizii rapide ale conducerii județene, ceea ce a deschis drumul pentru promovarea unei alte persoane în Consiliul Județean.

Florin Dăscălescu, cel care ar fi trebuit să preia mandatul, susține că îndepărtarea sa a fost forțată și lipsită de temei real. Acesta afirmă că era la zi cu plata cotizației și că nu a depus oficial nicio demisie, în ciuda faptului că aceste motive au fost invocate pentru excluderea sa.

Mai mult, Dăscălescu contestă și legitimitatea structurii de conducere care a luat decizia, afirmând că unii membri nu ar fi îndeplinit condițiile statutare pentru a face parte din Biroul Politic Județean. În opinia sa, totul ar fi fost pregătit din timp pentru a-i bloca accesul la funcție.

Situația devine și mai tensionată în contextul în care, spune acesta, documentele privind înlocuirea sa ar fi fost deja transmise către Consiliul Județean înainte ca el să aibă posibilitatea de a-și susține punctul de vedere în fața structurilor interne de arbitraj ale partidului.

Nici următorul pe listă, Florin Croitoru, nu a scăpat de sancțiuni. Acesta a fost exclus la rândul său, oficial pentru neplata cotizației și pentru declarații critice la adresa conducerii centrale. Surse din partid susțin însă că situația ar fi fost mai complexă, existând nemulțumiri legate de poziționările sale publice.

În urma acestor excluderi, propunerea pentru ocuparea locului din Consiliul Județean a devenit Mihnea Pușcașu, o persoană apropiată de structuri mai vechi din organizația locală.

Surse: 10.000 de euro șpagă pentru un post eligibil

Sunt surse din interiorul AUR Iași care au lansat acuzații teribile. Conform surselor ar exista o șpagă de 10.000 de euro pentru poziția de consilier județean. Banii ar ajunge la cel care are puterea decizională de a propune următorul de pe listă care să ocupe poziția de consilier județean după moartea Camiliei Ciornia.

Conform statului partidului AUR, președintele organizației este cel care are dreptul să propună eliminarea și eligibilitatea locului de consilier județean. În acest moment deputatul Ciprian Paraschiv este președintele interimar al AUR Iași.

Totuși, procesul nu a fost unul lipsit de controverse. Surse din interior vorbesc despre tensiuni majore și despre posibile înțelegeri de culise privind modul în care a fost stabilită noua nominalizare, fără a exista însă confirmări oficiale în acest sens.

Instituțional, situația a ajuns deja în atenția instanței. Consiliul Județean Iași a transmis documentele primite de la partid către Tribunal, însă judecătorii au constatat neclarități și au cerut explicații suplimentare privind modul în care au fost eliminați supleanții inițiali.

Magistrații au decis amânarea validării noului consilier și au fixat un nou termen, solicitând clarificări legate de respectarea ordinii de pe lista electorală și de legalitatea excluderilor.

Astfel, conflictul din interiorul filialei AUR Iași rămâne deschis, iar decizia finală privind ocuparea mandatului de consilier județean urmează să fie stabilită în instanță. Vom vedea cine va ocupa poziția de consilier județean din partea AUR mai ales în contextul în care vorbim despre o presupusă șpagă de până la 10.000 de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Noua lege a salarizării prevede creșteri importante pentru demnitari, de la președinte și miniștri până la parlamentari. Sindicatele critică proiectul și acuză diferențe uriașe între veniturile funcționarilor și cele ale liderilor politici. Președintele României, premierul, miniștrii și parlamentarii ar urma să primească venituri nete mai mari cu mii de lei, în timp ce sindicatele reclamă […]
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 mai 2026
27 mai 2026