Anchetatorii au stabilit că motivul crimei din Cenei, județul Timiș, ar fi fost invidia față de bunurile lui Alin, adolescentul de 15 ani ucis de prieteni. Aceasta este concluzia preliminară, confirmată de declarații ale martorilor și de refacerea pas cu pas a evenimentelor.
Noi detalii ies la iveală în cazul care a șocat o țară întreagă. Potrivit informațiilor confirmate de Antena 3 CNN, Alin ar fi fost atras în casa unui prieten de 13 ani sub pretextul că va vedea un ATV nou. De acolo, lucrurile ar fi degenerat într-un scenariu extrem de violent, care s-a încheiat cu moartea adolescentului.
Alin ar fi fost ucis din invidie
Potrivit apropiaților, Alin provenea dintr-o familie cu o situație materială bună. La doar 15 ani, adolescentul avea o trotinetă electrică și un ATV, lucruri rare într-o localitate mică, unde toată lumea se cunoaște. Ancheta arată că aceste bunuri ar fi alimentat resentimentele și gelozia unor prieteni apropiați.
Anchetatorii susțin că fapta nu a fost una spontană. Din datele strânse până acum, crima ar fi fost premeditată cu aproximativ o lună înainte de minorul de 13 ani, care ar fi așteptat momentul potrivit pentru a acționa.
Cum ar fi fost pus la cale planul crimei
Conform surselor din anchetă, băiatul de 13 ani ar fi profitat de faptul că tatăl său era plecat în străinătate, iar mama se afla în tura de noapte. Rămas singur acasă, l-ar fi chemat pe Alin sub pretextul de a-i arăta ATV-ul primit de la tatăl său.
Odată ajuns în locuință, Alin ar fi fost atacat cu un cuțit. În agresiune ar fi intervenit și un alt adolescent, de 15 ani, care s-ar fi năpustit asupra victimei cu un topor. Deși grav rănit, Alin ar fi încercat să scape, târându-se până în fața porții unei case vecine. Cei doi minori l-ar fi ajuns din urmă și l-ar fi ucis.
Ulterior, trupul adolescentului ar fi fost pus într-o roabă și transportat, cu ajutorul unui al treilea minor de 15 ani, către un teren arabil, unde a fost îngropat.
Declarație martori crimă Timiș: ce spune tânărul de 21 de ani
Un element-cheie în anchetă este declarația unui tânăr de 21 de ani, audiat în calitate de martor. Acesta susține că nu a participat la comiterea faptei, dar a oferit anchetatorilor informații importante despre ce a văzut la fața locului.
„Nu ştiu absolut nimic, nu am participat niciunde, nici măcar nu ştiam, acum am aflat, că mi-aţi spus dumneavoastră, că sunt martor – acum ştiu.(…), adică să merg să dau o declaraţie cu ce am ştiut.
(…). Am găsit foarte mult sânge acolo şi de acolo ne-am dat seama că acolo ar putea fi Mario. Aşteptam cu domnii poliţişti, eram acolo, nu puteam să facem nimic. S-a aflat că acolo e şi n-a mai fost nimic de făcut”, a declarat tânărul de 21 de ani pentru Antena 3 CNN.
Această declarație martori crimă Timiș este considerată relevantă pentru stabilirea cronologiei faptelor și a modului în care autoritățile au ajuns la locul unde era îngropat trupul adolescentului.
Situația juridică a suspecților
Băiatul de 13 ani a fost dus la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă și ulterior lăsat în libertate, deoarece legea nu permite cercetarea penală a minorilor sub 14 ani. Ceilalți doi adolescenți de 15 ani riscă pedepse de până la 25 de ani de închisoare, însă, fiind minori, acestea ar putea fi reduse la jumătate.
Între timp, familia și prietenii lui Alin se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum, în timp ce ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate rolul fiecărei persoane implicate.