Președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Bulgaria și a convenit cu omologul său, Rumen Radev, să continue demersul comun pentru aderarea la spațiul Schengen în cursul acestui an.
”Împreună cu președintele Radev am semnat documentul prin care am ridicat colaborarea dintre România și Bulgaria la nivel de parteneriat strategic.
Am convenit să continuăm activ demersurile pentru a materializa aderarea la spațiul Schengen în cursul acestui an. România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile pentru aderarea la spațiul Schenge,
Noi ne-am exprimat disponibilitatea de a fi parte la rezolvarea problemelor din spațiul Schengen.
Recunoaștem problemele cu care se confruntă unele state membre, dar rezolvarea acestora se face în mod constructiv.”, a spus Klaus Iohannis.
Iohannis: unii lideri europeni încurcă intenționat problemele
”Schengen este un spațiu al liberei circulații. Spațiul Schengen se referă la un drept al cetățeanului european de a circula liber. Migrația ilegală este cu totul și cu totul altceva. Migrația ilegală are de a face cu a îngrădi dreptul unor persoane care nu au dreptul să intre în Uniune.
Din motive politice, aceste chestiuni sunt amestecate de unii politicieni europeni. Noi înțelegem dificultățile unor state europene, dar dorim să fim parte a soluției.
Noi vom face tot ce putem și putem să îngrădim migrația ilegală pentru a veni în ajutorul partenerilor noștri care se descurcă mai greu cu această problemă a migrației ilegale.
În contrapartidă avem pretenția de a ne fi recunoscut dreptul de a fi parte a spațiului Schengen.”, a mai spus Klaus Iohannis.