Declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache, referitoare la persoanele cu tulburări din spectrul autist, au fost scoase din context și folosite în lupta politică, anunță, într-un comunicat, oficialii Ministerului Sănătății (MS).
„Este regretabil că declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache privind asigurarea terapiilor pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist au fost scoase din context și folosite în lupta politică. Sănătatea nu trebuie să fie târâtă în jocul politic, cu atât mai puțin copiii cu anumite afecțiuni și părinții acestora. Pentru o corectă informare a publicului, a părinților care au copii cu tulburări din spectrul autist, precizăm că ministrul Sănătății a explicat prevederile noilor modificări legislative care urmează a fi luate și care vin în sprijinul acestor persoane”, anunță MS, marți.
Conform sursei citate, pentru prima dată sunt create premisele existenței unui program dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist, care vor conduce la o monitorizare directă a serviciilor specifice acordate și la asigurarea unui număr de cinci ore pe saptamână de terapie aplicată, ca activitate conexă actului medical.
Precizările instituției vin în contextul în care, recent, Victor Costache a sugerat că există o corelație între autism și timpul petrecut de părinți cu copiii la vârste fragede. Ministrul face referire la persoanele care au plecat să lucreze în străinătate și de aceea ar fi tot mai multe cazuri de autism.