Prima pagină » National » Declarațiile motociclistului lovit de Monica Macovei: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc”
Declarațiile motociclistului lovit de Monica Macovei:

Declarațiile motociclistului lovit de Monica Macovei: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc”

16 ian. 2024, 14:30, 1 ,
în National

Ilie Constantin, motociclistul accidentat de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a oferit primele declarații despre accidentul în care a fost implicat. Bărbatul spune că medicii i-au transmis că nu se va mai recupera niciodată în totalitate.

În această dimineață la Judecătoria Mangalia a avut loc primul termen în dosarul în care Monica Macovei a fost trimisă în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Sufăr și mai am de suferit destul. Din păcate, nu se vor rezolva problemele. Voi rămâne cu urmări grave. A fost greu de tot, nu cred că își poate închipui decât cineva care trece prin așa ceva.

Preferam o altă variantă decât să sufăr atât de mult, nu vă spun care. Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni (n.r. Monica Macovei). Nu am vorbit cu ea până acum.

Eu mi-am dat seama ce fel de om din momentul în care am fost accidentat și nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc”, a declarat Ilie Constantin, victima Monicăi Macovei, citat de adevarul.ro.

Acesta își aduce aminte că totul s-a întâmplat extrem de repede, fără să poată face ceva

„Nu am avut timp nici să clipesc atunci. În mai puțin de o secundă s-a întâmplat. Nu am niciun mesaj pentru dumneai, decât să își schimbe caracterul. Medicii mi-au spus că nu mă voi recupera complet niciodată”, a precizat Ilie Constantin.

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în urma accidentului din Mangalia, când a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist.

Bugetul.ro
Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
a1.ro
Babasha și-a cumpărat casă în complexul lui Dorian Popa. Cum arată vila în construcții | VIDEO
Playtech.ro
Cristela, declaraţie uluitoare după ce soţul său nu mai poate candidă! Ce a putut spune despre români este…
observatornews.ro
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Locul din România în care oamenii sunt vindecați cu ajutor divin. E ascuns în munți
realitatea.net
Nu răspunde niciodată la numerele de telefon care încep cu aceste cifre. Sunt folosite de escroci pentru a mai da o lovitură
SportpeSurse
Iubita lui David Popovici l-a făcut praf pe Donald Trump în controversa momentului
Playtech.ro
Sporurile recunoscute la calculul pensiei, în 2025. Legea despre turele de noapte
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
ULTIMA ORĂ! A murit Răzvan Arnăut. A fost împușcat în cap de un coleg! Avea 27 de ani
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
redactia.ro
Anca Alexandrescu și Gigi Becali își aruncă vorbe grele. Cum a numit-o patronul FCSB pe prezentoarea de la Realitate
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Comentarii
  • Mizerabila femeie. Nici daca avea alta profesie nu se justifica atitudinea ei lasa, lipsita de repsonsabilitate si de empatie, daramite daca este vorba despre o persoana care are ca mesrie justita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`