Prima pagină » Actualitate » Dem Rădulescu, 25 de ani fără „Profesorul” comediei românești

Dem Rădulescu, 25 de ani fără „Profesorul” comediei românești

10 sept. 2025, 10:56,
Redacția BZI în Actualitate

Se împlinesc 25 de ani de la moartea actorului Dem Rădulescu, unul dintre cei mai mari actori de teatru și film ai României. Născut la 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, Dem Rădulescu a fost un simbol al comediei românești, dar și un veritabil actor de dramă, cu o carieră întinsă pe mai bine de patru decenii.

Cine a fost Dem Rădulescu

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1954, la clasa profesoarei Irina Răchițeanu-Șirianu, și a debutat în același an pe scena Teatrului Național din București, unde a jucat neîntrerupt până în 1989. A fost remarcat din perioada studenției, iar în 1956 a câștigat locul I la un concurs pentru tineri actori, atrăgând atenția regizorului Sică Alexandrescu.

Dem Rădulescu a interpretat zeci de roluri memorabile în spectacole clasice și contemporane, de la Shakespeare și Molière, până la Cehov, Caragiale, Baranga și Gorki. Printre piesele importante în care a fost distribuit se numără „Regele Lear”, „Steaua fără nume”, „Bolnavul închipuit”, „O scrisoare pierdută”, „Nevestele vesele din Windsor” și „Coana Chirița”. A colaborat cu regizori mari ai scenei românești, precum Sică Alexandrescu, Radu Beligan, Lucian Giurchescu, Liviu Ciulei și Ion Cojar.

Pe lângă Teatrul Național, a jucat și pe scenele Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului Mic, Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu și Teatrului „Constantin Tănase”. A fost activ și ca regizor, punând în scenă spectacole precum „Peripețiile bravului soldat Svejk” și „Zbor de sticleți”.

În paralel cu activitatea teatrală, Dem Rădulescu a avut o carieră prolifică în cinematografie. A jucat în peste 50 de filme, printre cele mai cunoscute fiind „B.D. intră în acțiune”, „Astă seară dansăm în familie”, „Veronica”, „Saltimbancii”, „Secretul lui Bachus”, „Cucoana Chirița”, „Titanic vals”, „O scrisoare pierdută” și „Secretul armei secrete”. Umorul său natural, expresivitatea feței și versatilitatea l-au transformat într-unul dintre cei mai iubiți actori de comedie, dar și într-un artist respectat pentru rolurile dramatice.

A fost profesor universitar la UNATC București, unde a format generații întregi de actori, păstrând în același timp un aer patern și jovial, dar exigent. În 1967 a primit Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a pentru merite în domeniul artei dramatice.

Actorul Dem Rădulescu a murit în anul 2000

Dem Rădulescu s-a stins din viață pe 10 septembrie 2000 și este înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Actorilor. A fost comemorat de Uniunea Teatrală din România și de Uniunea Cineaștilor, care l-au numit „reprezentant strălucit al generației de aur a teatrului și filmului românesc”.

Actorul a fost căsătorit de două ori, prima soţie a fost Paula Rădulescu, actriţă la Teatrul de Revista Constantin Tănase, apoi s-a căsătorit cu Adriana Schiopu o actriţă care-i fusese studentă care i-a dăruit mai târziu o fată, astăzi actriţă şi ea. În nefastă zi de 17 septembrie 2000 actorul a ajuns împreună cu familia la casa pe care o deţineau în Câmpina. Se spune că actorul a coborât din maşină, s-a uitat în sus, a respirat profund, a spus: Ce aer curat e aici… apoi a căzut secerat de un infarct catastrofal. Avea 69 de ani fără 4 zile…

Post-mortem, în 2010, i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al orașului natal, Râmnicu Vâlcea, iar în 2016 a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 decembrie 2025
05 decembrie 2025