O schimbare istorică se pregătește în Regatul Unit! Tinerii de 16 și 17 ani vor putea vota la următoarele alegeri generale! Guvernul condus de laburiști a anunțat o reformă radicală a sistemului electoral, care va aduce cea mai mare transformare democratică din ultimele cinci decenii.
Anunțul a fost făcut public de premierul Keir Starmer, care a explicat că este vorba de o măsură firească, într-o societate în care adolescenții de 16 ani pot deja să muncească, să plătească taxe sau chiar să servească în armată.
„Dacă muncești și contribui la bugetul de stat, atunci meriți să ai un cuvânt de spus în privința modului în care sunt cheltuiți acei bani”, a subliniat liderul de la Londra într-un interviu pentru ITV News.
Noua lege va fi aplicată la nivel național și va coborî vârsta minimă de vot pentru toate tipurile de alegeri, inclusiv cele parlamentare. Până acum, doar Scoția și Țara Galilor permiteau tinerilor de 16 ani să voteze, însă doar la alegeri locale și regionale. În restul țării, limita era de 18 ani.
Măsura explozivă pregătită de guvernul britanic
Această decizie face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme electorale care vizează creșterea participării la vot și întărirea încrederii în instituțiile democratice. Printre măsuri se numără și acceptarea mai multor tipuri de documente de identitate la secțiile de votare, inclusiv carduri bancare sau legitimații de veteran, dar și reguli mai stricte pentru combaterea amestecului politic străin și a hărțuirii candidaților.
Vicepremierul Angela Rayner a declarat că „prea mult timp încrederea în democrație a fost erodată”, iar aceste măsuri sunt menite să elimine obstacolele care stau în calea participării cetățenești.
Promisiunea de a reduce vârsta de vot a fost una dintre principalele angajamente ale Partidului Laburist în campania electorală de anul trecut. Deși inițial nu a fost inclusă în discursul regelui Charles al III-lea, planul a fost readus acum în prim-plan și urmează să fie implementat înainte de următorul scrutin general.
Aceasta este cea mai mare reformă electorală din Regatul Unit de la decizia din 1969, când vârsta minimă de vot a fost redusă de la 21 la 18 ani. Acum, aproape șase decenii mai târziu, democrația britanică se deschide și mai mult către tineri, iar următoarele alegeri vor arăta dacă noii alegători sunt pregătiți să-și facă vocea auzită.
In marea britanie nu există demult democrație !, în marea britanie sunt de trei ori mai mulți jurnaliști băgați la pușcărie pentru opiniile lor jurnalistice decît în rusia !, în marea britanie sunt oameni arestati și condamnați la pușcărie doar pentru că se roagă în tăcere întrun parc , doar pentru că și-au spus părerea în social media sau doar pentru că lau făcut bulangiu pe calul polițistului călare !