Prima pagină » Local » Deputatul Bogdan Cojocaru: „Marile investiții ale Iașului A7, A8 și SRU avansează, autoritățile județene PNL dorm de 6 ani în papuci”

Deputatul Bogdan Cojocaru: „Marile investiții ale Iașului A7, A8 și SRU avansează, autoritățile județene PNL dorm de 6 ani în papuci”

25 mart. 2026, 08:20, 1 ,
Redacția BZI în Local

Deputatul Bogdan Cojocaru atrage atenția asupra întârzierilor majore în implementarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea județului Iași, în ciuda finanțărilor deja asigurate la nivel național și european. Acesta critică lipsa de progres a investițiilor gestionate de autoritățile județene și subliniază impactul negativ asupra infrastructurii și economiei locale.

„Marile proiecte ale Iașului merg înainte, însă inerția autorităților județene este inexplicabilă. În 2026, din bugetul național și din fonduri europene nerambursabile, va fi asigurată finanțarea pentru continuarea a trei mari obiective: autostrada A7 (Ploiești – Pașcani – Suceava), autostrada A8 (Ungheni – Iași – Tg. Mureș) și Spitalul Regional de Urgență (SRU). Investițiile suport, anunțate de Consiliul Județean Iași, sunt paralizate:

Cele trei parcuri industriale, două de-a lungul A8 (la Holboca și Lețcani) și al treilea la Pașcani, la intersecția celor două autostrăzi, sunt departe de finalizare. La Lețcani, lucrările au întârziat nepermis de mult, deschiderea fiind amânată de la un an la altul. Nimeni nu poate preciza cu exactitate când se vor instala primii chiriași la Lețcani.
La Holboca și Pașcani, situația este și mai complicată, nici măcar n-au demarat amenajările. Construcția de autostrăzi și deschiderea acestor parcuri trebuiau să meargă mână în mână, să creeze locuri de muncă pentru ieșeni, mai multe și mai bine plătite.

Hub-ul de la Aeroport, atât zona cargo cât și cea pentru călători, care să integreze transportul aero, cu cel rutier și cu cel feroviar, inclusiv prin crearea Trenului Metropolitan, este încă un vis îndepărtat.
Cele două drumuri de acces alternativ, prin Aviației și prin Aroneanu, sunt, de 6 ani de când PNL a preluat conducerea CJ Iași, în același stadiu al vorbelor goale, al promisiunilor neonorate.

Șoseaua de centură a orașului Podu Iloaiei, care să descongestioneze drumul de la Iași către A7 până la construirea integrală a A8, a încremenit în proiect.

Podul peste Prut de la Ungheni, realizat în regim de autostradă, va fi recepționat în acest an, fiind un proiect de interes național. Autoritățile locale au obligația să se asigure că drumurile județene din zonă sunt modernizate și răspund exigențelor de trafic.

La centura ușoară de ocolire a Iașului, despre care șeful CJ spunea că va fi gata în 2024 – 2025, tot n-au început lucrările deși suntem în 2026.
Șefii liberali ai CJ poartă întreaga răspundere pentru aceste eșecuri administrative. Dezvoltarea județului Iași nu se face în live-uri pe rețelele de socializare, ori prin deplasări în țară și în străinătate fără un rost anume. Turismul pe banii ieșenilor trebuie să înceteze, iar CJ să livreze proiectele asumate”, a transmis deputatul Bogdan Cojocaru.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Comentarii
  • …pesediste esti unul dintre fatarnici cu altii din gasca acestui partid care e pe vale si or sa se duca pe vale inclusiv cel userist si penelist cu udemeristi ca functiile nu sunt definitive. Asa de mincinosi ca nu au reformat partidele sa le curete de corupti si de incompetenti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 noiembrie 2026
13 noiembrie 2026