Prima pagină » Local » Deputatul Petru Movilă: Solicit asumarea unui calendar pentru Autostrada A8
Deputatul Petru Movilă: Solicit asumarea unui calendar pentru Autostrada A8

Deputatul Petru Movilă: Solicit asumarea unui calendar pentru Autostrada A8

19 nov. 2019, 14:48,
în Local

În cursul zilei de astăzi, deputatul Petru Movilă a solicitat noului Guvern Orban să îşi asume în mod public un calendar privind implementarea precum şi susţinerea Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş.
Ca iniţiator al legii, parlamentarul ieşean a adresat premierului Ludovic Orban, ministrului Transporturilor Lucian Bode o scrisoare deschisă cu rugămintea de a face din A8 o prioritate naţională şi a demara de urgenţă procedurile necesare pentru implementarea acestui proiect.

Solicitările deputatului Petru Movilă au pus accent pe finalizarea procedurilor privind reactualizarea studiilor de fezabilitate, sistarea demersurilor pentru încheierea unui parteneriat public – privat şi eliminarea Comisiei Naţionale de Prognoză din procesul de implementare precum şi transmiterea solicitării privind finanţarea autostrăzii, în integralitatea ei, la Comisia Europeană. „Legea pe care am iniţiat-o este foarte clară şi menţionează că acest proiect se află în subordinea Ministerului Transportului şi a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi nu a Comisiei pentru Prognoză. Din păcate, fostul Guvern a optat pentru încheierea unui parteneriat public – privat în detrimentul fondurilor europene disponibile şi nu a respectat întru totul prevederile legislative. Sper că, de acum, implementarea legii autostrăzii va intra în linie dreaptă, mai ales pentru că pe lista susţinătorilor s-au aflat o bună parte din parlamentarii PNL printre care şi ministrul Transporturilor şi preşedintele Comisiei de Transporturi”, a declarat deputatul Petru Movilă.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
O monedă românească, o avere. Sume colosale plătite de colecționari
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`