Viceliderul deputaților PSD din Camera Deputaților, ieșeanul Silviu Macovei, a ieșit cu declarații fulger după decizia Partidului Național Liberal de a contesta la Curtea Constituțională a României proiectele de lege prin care se amână plata ratelor bancare fără dobândă la dobândă.
Parlamentarul ieșean se arată contrariat de mișcarea liberalilor: „Eu nu mai înțeleg nimic din comportamentul politic al colegilor liberali! Cum să contești la CCR o serie de legi propuse de majoritatea Parlamentului și menite strict să apere cetățenii și firmele românești de efectele dezastruoase ale unei pandemii globale? Și asta după ce au așteptat săptămâni până să ia măsura susținerii șomajului tehnic de către Stat (timp în care PSD o tot cerea constant!), după ce dl. Cîțu a venit cu ideea să sprijine băncile în loc să îi protejeze pe românii care rămân fără locuri de muncă și după ce activitatea a sectoare întregi ale economiei s-a redus cu peste 85%? Pentru ce și pentru cine guvernează acum liberalii dacă nu pentru oamenii și firmele din țara asta?”
Acuzațiile liberalilor la adresa pachetului de legi menționat se referă la „amatorism” și „populism” al PSD în alcătuirea prevederilor legale. Referitor la acest aspect, Silviu Macovei a fost extrem de tranșant: „dacă vorbim de amatorism politic și adminstrativ, este suficient să ne uităm cu mult înainte de izbucnirea epidemiei la asumările repetate de răspundere politică a liberalilor a căror scop era doar să conducă România fără a da socoteală nimănui prin ocolirea Parlamentului! Să ne aducem aminte și de alba-neagra făcută cu Cîțu, Orban și anticipatele fix la debutul exploziv al crizei epidemice! Dacă ei vorbesc de amatorism politic, noi îi putem acuza de iresponsabilitate în fața greutăților ce îi așteaptă pe români! Dacă nu chiar de ticăloșie! Decontul politic va veni după încetarea epidemiei.”