Actualitate

Sorin Iacoban, președintele Pro România Iași: „Coabitarea PNL-PSD transformă România într-un habitat al demagogiei și falimentului!”

Publicat: 24 iul. 2020
Sorin Iacoban, președintele Pro România

Președintele Pro România Iași, Sorin Iacoban, susține că România se află în fața dictaturii nulităților. De asemenea, coabitarea Partidului Național Liberal cu Partidul Social Democrat transformă țara noastră într-un habitat al demagogiei și falimentului.

România experimentează cele mai grave derapaje ale democrației

Aflată de la numirea Guvernului Orban I sub zodia hazardului, România experimentează cele mai grave derapaje ale democrației din anul 1989 încoace, aflându-se atât într-un declin economic evident, cât și într-un declin al discursului public.

„Rezultat al coabitării și jocului politicianist cabotin, PNL-PSD au impus României restrângeri ale drepturilor și libertăților fundamentale sub masca inițială a necesității prelungirii stării de urgență, continuată astăzi prin adoptarea abominabilei și represive legi a carantinării.

Jucând rolul opoziției, conducerea centrală a PSD a impus votarea acestei legi neconstituționale care generează un precedent periculos, validându-se incalcarea principiului separatiei puterilor in stat, atâta timp cât initiațiva legislativă a aparținut executivului, iar legea fiind asezonată ulterior în Parlament.

Pro România s-a opos și a reclamat public acest inadmisibil clivaj dictatorial derulat între inițiativa legislațiva guvernamentală și cea parlamentară. Dincolo de acest aspect, mariajul PNL-PSD a adus în spațiul legislativ românesc o lege de sorginte sovietică, discriminatorie, în care eticheta de ”suspect” va fi aplicată de funcționarii diverselor structuri ale statului, lasând loc unor grave segregari sociale pe criterii de boală și a unor proceduri de internare medicală forțată, carantinare sau izolare, inclusiv a persoanelor asimptomatice, ce ne duce în clișee de tristă amintire.

Dictatură a nulităților

Conștientizând că ne aflăm în prezența unei dictaturi a nulităților, Pro România Iași, ca formațiune politică democratică, europeană, participativă, cheamă la implicare și atitudine civică pe toți cei care conștientizează iminența derapajelor strategic gândite de guvernarea Lucovid Orban, fiind necesară solidarizarea tuturor celor care sunt împotriva transformării societății românești într-o societate a fricii și a distantei umane, a delațiunii și suspiciunii.

Introducerea conceptului de “grup populațional”, noțiune juridică specifică perioadei interbelice, ne obligă să reflectăm în fața atitudinii ostile legiferate față de diferite categorii de cetățeni, realitate care ne cheamă la unitate și reafirmare a valorilor și crezurilor pentru care au murit mii de tineri în anul 1989.

Pro România crede în oameni, în egalitatea lor și în dreptul fundamental la asistență medicală – prin educație și informare, nu încătușați, înjosiți și asupriți, fiind atent la semnalele trase și de presa liberă națională care titrează din ce în ce mai frecvent despre morții abandonati, bolnavii ținuți nemâncați și fără medicamente, medicii fără echipamente și autoritatile depășite și indiferente.”, a transmis președintele Pro România Iași Sorin Iacoban.

 





Comentarii
  • Nu am citit și nici nu voi citi ce spune omulețul Iacoban nici nu știm cine este ! poate un nimeni ??? dar Ponta și gașca lui din partidul hoților cu diplome de doctori fără a face școală ce vor să facă ??? să pună PSD și PNL că oamenii să de-a cu petre în ei ??? Ponta și partidul lui niște hoți nu vă lăsați păcăliți nu îi votați mai bine UDMR de cât ei !!!

  • Cine este păpușarul? Acest individ grotesc a fost crescut strâmb anume sa fie om politic conducator. A trecut prin postul de băieți de mingi a lui Gigi,zis Mihăiță turnător,a făcut figurație ca parlamentar,iar acum apare ca varianta obligatorie pe un buletin de vot câștigător,prin neprezentarea valorilor reale ale oamenilor locuitori din iasi. Așa este și Costel ,și Chichi,și icsulescu,etc.,vor ieși din laboratoare oculte in curând. Și bieții orbi electori ( tineri,maturi,pensionari,emigranți de tot felul,) ,înspăimântati de spectru morții cu covid 19,vor vota la foc automat. Și o vom lua de la început,cei care vor supravețui. Așa ca ce mai contează cine este păpușarul și cu cine votam ? Horror !

  • Iacoban e dintre politicienii care au asat ceva in urma lui. Baiatul meu face sah si stiu ca Iacoban s-a zbatut sa introduca sahul in scoala. Un lucru foarte bun pentru copii nostri. El e si presedintele Federatiei romane de Sah. Un om inteligent. Bravo lui.

  • Domnule Ionel,băiatul Dvs.este cel inteligent,pt ca joaca șah,are creier potrivit. Iacoban a fost/este viclean. Când a fost ales deputat nu a spus nimic despre șah. A profitat de poziție politica pentru a se cațără in funcția de șef federative. A auzit cineva de sportivul șahist iacoban? O fi jucat prin căminele studențești și prin tabere. Ca foarte mulți tineri. Acum e un traseist mediocru,un psdist ratat,venit in Gașca altui ratat mediocru,gura bogata,pentru ciolan. Un viclean demn de tot disprețul. Nu voi vota iacobabn in vecii vecilor.

  • Iacoban Sorin Avram, Ponta, Ghita, Negoita, Banicioiu, vor sa fie noii baieti destepti din politica romaneasca.
    Sa dam putin filmul inapoi si sa ne amintim ca dupa alegerile prezidentiale din 2014, dottore Ponta s-a dus sa se relaxeze in Dubay impreuna cu marele om de afaceri Ghita fugaru’.
    Deci in spatele lor, foarte probabil, sta acest hot, si nu m-as mira sa-l vedem iar in parlament dupa cativa ani.

  • Cu ce sa incepem la acest individ??? Cu datoriile la patronul Kebbab, cu banii de frizerie??? Baaa PSD te a hranit o viata, toate functiile le ai datorita PSD!,, Un om de ZERO., cu filmari pe ascuns (atentie inceatorii) invatate de la ochii albastri! Un om care uira si nu il intereseaza de nimeni, el si colegul lui A,!

Adauga un comentariu