Prima pagină » National » Descoperire incredibilă! Primăria Sinaia aprobă gropi de gunoaie în munți
Descoperire incredibilă! Primăria Sinaia aprobă gropi de gunoaie în munți

Descoperire incredibilă! Primăria Sinaia aprobă gropi de gunoaie în munți

29 iul. 2021, 22:05,
în National

Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că a descoperit, miercuri, în staţiunea Sinaia, o groapă ilegală de gunoi amplasată în Parcul Natural Bucegi şi care ar fi fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor.

Octavian Berceanu a afirmat, miercuri seară, la Digi 24, că a descoperit o groapă de gunoi ilegală ”într-o zonă circulată”, situată în apropierea unui cunoscut restaurant din Sinaia, în apropierea drumului către Cota 1400. El a arătat că a aflat despre acest lucru în urma unui mesaj pe care l-a primit pe Facebook, notează News.ro.

“Vorbim de o carieră abandonată care se găseşte în Parcul Natural Bucegi şi care a fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor. Mai nou, o parte din deşeurile depozitate în anii anteriori sunt folosite pentru a genera fundaţie în dezvoltări imobiliare, ceea ce e şi mai crunt.

Şi am filmat cu nonşalanţă nişte oameni care duceau acolo deşeuri din construcţii, din construcţii de infrastructură, construcţii care erau puse în artă în baza unui contract întocmit cu Primăria şi la dispoziţia primăriei”, a afirmat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.

Berceanu a susţinut că a surprins un camion cu deşeuri, iar cei care depozitau i-au spus că “primarul le-a oferit această oportunitate” celor care au depozitat în parcul natural deşeurile, deşi acest lucru este infracţiune.

Conform acestuia, în groapa ilegală a fost găsit bitum de 10-15 centimetri grosime, care ar proveni din asfaltările din oraş, pentru că localnicii nu folosesc bitum la construcţia din gospodării. Şeful Gărzii de Mediu a catalogat situaţia drept “noaptea minţii”.

Berceanu a precizat că analizează posibilitatea depunerii unei plângeri penale din cauza acestei situaţii.

Într-o intervenţie telefonică la acelaşi post de televiziune, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a negat vehement că Primăria ar fi autorizat existenţa unui astfel de loc.

“Nu există nicio groapă ilegală în Sinaia sau o groapă care să fie aprobată de Primărie în acest sens. Gunoiul se ridică de către o firmă specializată. Dacă acest domn, care înţeleg că e şeful Gărzii de Mediu a filmat o astfel de maşină, de ce nu a oprit-o, de ce nu i-a dat amendă, să continue mai departe ancheta?

Fiecare poate să spună ce doreşte. (…) E normal să fi oprit, să-l amendeze pe şoferul respectiv şi să verifice cine a depozitat acolo gunoaiele respective. În niciun caz Primăria nu aprobă aşa ceva”, a afirmat Vlad Oprea, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026