Descoperire odioasă în plină stradă, la Crevedia. Un om a fost găsit pe asfalt, fără suflare. Un bărbat a fost găsit fără viață, sâmbătă dimineață, de o patrulă de poliție, pe drumul DC156 din Crevedia, județul Dâmboviță.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, acesta a fost identificat iar anchetatorii ar fi descoperit că bărbatul locuia în Buftea, județul Ilfov. Se pare că acesta nu prezintă urme vizibile de violență pe corp.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat și dus la Institutul de Medicină Legală.
Polițiștii au deschis o anchetă să încearcă să stabilească în ce împrejurări și-a pierdut viața.
Reamintim că, în urmă cu cinci zile un bărbat din Vâlcea a fost dat dispărut. În cele din urmă, bărbatul a fost găsit mort într-o groapă de pe malul unui râu.
Bărbatul dispărut în prima zi de Crăciun din Vâlcea a fost găsit decedat
Un bărbat de 76 de ani din judeţul Vâlcea, dispărut de acasă în ziua de Crăciun, a fost găsit decedat, vineri, într-o groapă de pe malul râului Otăsău.
” La data de 29 decembrie a.c., în urma sesizării din data de 25 decembrie a.c. cu privire la plecarea voluntară a unui bărbat de 76 ani, din localitatea Frânceşti, s-au constituit echipe operative formate din poliţişti şi jandarmi, la care s-au alăturat şi voluntari ce au efectuat căutări specifice în localitatea Frânceşti şi împrejurimi. În urma activităţilor desfăşurate, bărbatul a fost găsit, din păcate decedat, într-o groapă de pe malul râului Otăsău, din localitatea Coşani”, a anunţat, vineri seară, IPJ Vâlcea.
Cei de la poliția județului Vâlcea au mai precizat că, în urma examinării cadavrului, nu au fost identificate urme de violență pe corp. Încă nu se știe dacă se poate vorbi de o sinucidere sau de o moarte din cauze naturale.
Vineri seara, trupul neînsuflețit al bătrânului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei. Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.