National

Dialogul dintre fiica unei paciente infectate cu COVID-19 și medic

Publicat: 04 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dialogul dintre fiica unei paciente infectate cu COVID-19 și medic

Antena 3 a prezentat un dialog halucinant între fiica unei paciente internate cu coronavirus la Spitalul din Adjud și un doctor al instituției. Doctorul susține că medicul trebuie să își asume răspunderea să îi dea drumul, indiferent ce zice pacientul sau aparținatorii.

Redăm integra dialogul:

Fiică pacientă: Ce simptome are?

Doctor Spitalul Municipal Adjud: Nu contează ce simptome are, din moment ce are un test pozitiv, ea trebuie să stea la noi până se negativează, ori poate fi externată după a zecea zi, dacă are analizele bune și e asimptomatică, însă cu izolare la domiciliu. Înainte de asta, nu.

Fiică pacientă: Eu știu că din punct de vedere legal, toți pacienții asimptomatici sunt ținuți acasă, nu în izolare.

Doctor Spitalul Municipal Adjud: Nu. După zece zile abia. Interesați-vă că e lege nouă.

Fiică pacientă: Eu m-am interesat și din câte știu eu așa stau lucrurile.

Doctor Spitalul Municipal Adjud: Nu este adevărat! Nu v-ați interesat dumneavoastră bine.

Fiică pacientă: Doamnă, eu nu vreau să fac discuții juridice la telefon. Știu foarte bine că CCR s-a pronunțat și a spus foarte clar că este împotriva drepturilor omului să țineți pe cineva internat cu forța, în spital. Despre asta este vorba. Eu nu sunt inconștientă și dacă mama ar fi vreun caz grav, eu n-aș avea ceva împotrivă să stea în spital. Problema însă este că mama nu are simptome. Mama nu e un caz grav.

Doctor Spitalul Municipal Adjud: Doamnă, ne lăsați să ne facem treaba?

Fiică pacientă: Eu aș dori să vorbesc cu dumneavoastră din punct de vedere legal, nu dacă vă las să vă faceți treaba. Evident că vă las să vă faceți treaba.

Doctor Spitalul Municipal Adjud: Din punct de vedere legal, pacienții pot fi externați în următoarea situație. Noi putem să îi testăm în ziua opt de la internare, deci asimptomatici, chiar dacă au test pozitiv. Dar cu izolare la domiciliu de 14 zile. Eu vă zic cum e legea. Medicul trebuie să își asume răspunderea să îi dea drumul, indiferent ce zice pacientul sau aparținatorii, da?

Trei noi alerte pentru măști neconforme identificate în România

Trei noi alerte pentru măști neconforme au apărut în Sistemul de alertă rapidă, totalul urcând la 56 de dispozitive, anunță InfoCons. Prima alertă a fost transmisă în data de 28 aprilie 2020 pentru 4 tipuri de măști, cea de-a doua alertă a fost transmisă în data de 9 mai 2020 pentru alte 7 noi tipuri de măști, cea de-a treia alertă în data de 22 mai 2020 pentru alte 6 noi tipuri de măști, cea de-a patra alertă în data de 29 mai 2020 pentru alte 15 tipuri de măști, cea de-a cincea alertă în data de 05 iunie 2020 pentru alte 7 tipuri de măști, cea de-a șasea alertă transmisă în data de 19 iunie 2020 pentru alte 2 tipuri de măști și cea de-a șaptea alertă emisă în data de 26 iunie 2020.

Numărul măștilor de protecție neconforme ajunge la 56

Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate în baza Legii nr. 55/2020, art.65, lit.H, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2.500 de lei.

Alte 420 de cazuri de coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri alte 420 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 28.166. De asemenea, 21 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.708. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 224 de pacienţi.

Adauga un comentariu