Prima pagină » National » Diana Buzoianu, reacție dură după declarațiile de la Metrorex: „Îl sesizez personal la CNCD”
Diana Buzoianu, reacție dură după declarațiile de la Metrorex: „Îl sesizez personal la CNCD”

Diana Buzoianu, reacție dură după declarațiile de la Metrorex: „Îl sesizez personal la CNCD”

10 sept. 2026, 16:40,
Andreea Ciobanu în Bzi.ro

Declarațiile făcute de Marian Artimon, liderul Sindicatului Liber din Metrou – USLM, în timpul unei conferințe de presă au provocat o reacție dură din partea ministrei Mediului, Diana Buzoianu. Aceasta a anunțat că îl va sesiza personal la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

În cadrul conferinței dedicate problemelor financiare de la Metrorex, Artimon a comentat componența conducerii companiei și a remarcat că, în opinia sa, sunt „cam multe femei” în poziții de decizie.

„Nu vreau să jignesc pe nimeni. Cam multe femei care conduc, iau decizii pentru Metrou astăzi. La CA femei, la directori femei, nu vreau să jignesc pe nimeni”, a declarat liderul sindical.

Scandal politic după declarațiile despre femeile de la Metrorex

Afirmațiile au stârnit imediat reacția Dianei Buzoianu. Ministra Mediului a subliniat că Artimon nu este doar șef de sindicat la Metrorex, ci ocupă și funcția de consilier general din partea PSD în Consiliul General al Municipiului București.

Diana Buzoianu a cerut public PSD să spună dacă intenționează să îi retragă sprijinul politic.

„Pentru cine nu știa, Artimon Marian nu e doar un lider de sindicat de la Metrorex care crede că sunt prea multe femei la conducere. Este și consilier general PSD la Primăria Municipiului București. Partidul Social Democrat, când îi retrageți susținerea consilierului general din PMB, Artimon Marian?”, a transmis ministra.

Aceasta a criticat și faptul că un politician care face astfel de afirmații participă la luarea unor decizii care îi afectează pe locuitorii Capitalei, inclusiv pe femeile din București.

„Astăzi el ia decizii pentru sute de mii de femei din București, crezând că toate trebuie să stea mai mult prin bucătărie decât la masa deciziei. Asta aduceți voi în consilii generale?”, a mai scris Diana Buzoianu.

Ministra nu s-a limitat însă la criticile publice. Ea a anunțat că va depune personal o sesizare la CNCD împotriva lui Marian Artimon, considerând declarațiile acestuia problematice din perspectiva discriminării pe criterii de gen.

„O să îi fac personal sesizare la CNCD lui Artimon Marian”, a încheiat Diana Buzoianu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026