Diana Dorina Barbu, asistent medical și voluntar SMURD, s-a stins din viață fulgerător! Fundația pentru SMURD din Târgu-Mureș a anunțat decesul Dianei, asistent medical de urgență, instructor-formator și voluntar al organizației din 2019. Prietenii Dianei Barbu sunt în stare de șoc după aflarea veștii tragice.
Diana Dorina Barbu, asistent medical și voluntar SMURD, s-a stins din viață fulgerător!
Este doliu în lumea medicală din Târgu-Mureș după aflarea veștii că Diana Dorina Barbu, asistent medical și voluntar al Fundației pentru SMURD, s-a stins din viață fulgerător. Deocamdată nu a fost făcută publică și precizată oficial cauza morții Dianei. Fundația pentru SMURD a transmis un mesaj de condoleanțe în memoria colegei lor. Vestea dispariției sale fulgerătoare a căzut ca un trăsnet peste familie, prieteni și toți cei care au cunoscut-o. Tânăra asistentă, în vârstă de doar 34 de ani, era recunoscută pentru sufletul său cald și pentru dăruirea cu care își practica meseria. Moartea asistentei medicale Diana Barbu, găsită fără suflare într-un apartament din Alba Iulia, a lăsat în urmă multă durere în rândul celor care au cunoscut-o, precizează reporterdealba.ro.
Diana Barbu își desfășura activitatea în linia întâi a sistemului medical, ca asistentă medicală în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Colectivul unității spitalicești a primit cu multă tristețe vestea pierderii unei colege deosebite și a transmis condoleanțe familiei îndurerate.
„Colectivul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a colegei noastre, Diana Barbu, asistentă medicală în cadrul Unității de Primiri Urgențe. Vestea dispariției sale premature ne-a întristat profund. Ne vom aminti cu respect de colega noastră și de activitatea sa în cadrul spitalului. În aceste momente dificile, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Primăria Săliștea a transmis un mesaj emoționant după moartea asistentei
Diana Barbu era născută în comuna Săliștea, locul unde a lăsat amintiri și unde s-a implicat activ în viața oamenilor. Reprezentanții administrației locale au publicat un mesaj sfâșietor, evocând bunătatea și prezența Dianei în momentele grele ale întregii comunități.
„Sunt oameni care trec prin viața noastră și lasă urme ce nu se vor șterge niciodată. Diana a fost unul dintre acești oameni. Nu a fost doar un cadru medical dedicat, ci și un prieten adevărat. Acel prieten care era acolo când aveai nevoie de el, uneori fără să-i ceri. Pur și simplu era acolo. A fost alături de noi în unele dintre cele mai importante momente ale vieții. A fost acolo când copiii comunității noastre au venit pe lume, când oamenii au trecut prin clipe grele, dar și în momentele de bucurie. A fost prezentă la toate evenimentele comunității noastre, implicându-se din tot sufletul, cu o dăruire și o disponibilitate cum rar întâlnești. Nu doar pentru că era nevoie de un cadru medical, ci pentru că îi păsa de oameni și de tot ceea ce se întâmpla în jurul ei. A oferit din timpul ei, din priceperea și din sufletul ei, fără să aștepte ceva în schimb. Plecarea ei mult prea devreme ne lasă cu o durere pentru care cuvintele par prea puține”, au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Săliștea, notează reporterdealba.ro.
Familia Dianei Barbu este devastată de durere, asistenta fiind singură la părinți. O colegă de la spital și prietenă cu Diana a transmis un mesaj copleșitor pentru părinții aistentei.
„Cum poate un părinte să înțeleagă că trebuie să-și ia rămas-bun de la propriul copil? Cum poate inima unei mame și a unui tată să accepte că cel pe care l-au crescut cu iubire, pentru care au visat și s-au rugat, a plecat înaintea lor? Nu există cuvinte care să aline o asemenea durere… Există doar lacrimi, amintiri și rugăciuni”, a transmis colega asistentei medicale.
Diana Dorina Barbu, asistentă medicală în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia și voluntar SMURD Târgu-Mureș, a murit fulgerător, la doar 34 de ani.