Digitalizarea MAI pentru toți șoferii din România! Ministerul Afacerilor Interne a anunțat modificări care vor schimba modul în care șoferii comunică cu Poliția Rutieră și cu celelalte structuri ale MAI. Proiectul vizează extinderea folosirii mijloacelor electronice pentru transmiterea documentelor, notificărilor și sancțiunilor rutiere, în paralel cu folosirea cărții electronice de identitate și a platformei online pusă la dispoziție de MAI pentru conducătorii auto. Iată ce schimbări radicale îi așteaptă din 2026!
Digitalizarea MAI pentru toți șoferii din România!
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat schimbări legislative care îi vizează pe conducătorii auto din România. Majoritatea interacțiunilor dintre șoferi și autorități se fac încă pe hârtie, iar asta înseamnă deplasări la sediile poliției, documente trimise prin poștă, afișări la domiciliu sau chiar vizite ale polițiștilor pentru comunicarea unor procese-verbale. MAI vrea să schimbe acest sistem prin extinderea comunicării electronice, folosind infrastructura deja existentă: cartea electronică de identitate și platforma hub.mai.gov.ro, precizează capital.ro.
Conform procesului de digitalizare pentru șoferi, cartea electronică de identitate (CEI) devine un instrument-cheie în relația cu autoritățile deoarece permite autentificarea sigură și rapidă în sistemele informatice ale statului.
„Cu ajutorul CEI, șoferii se pot identifica online în relația cu MAI și pot semna documente electronic. Semnătura electronică avansată inclusă în cartea de identitate electronică are aceeași valoare juridică precum semnătura olografă. Prin acest proiect, Ministerul Afacerilor Interne pregătește cadrul legal pentru ca relația dintre șoferi și autorități să se mute, în mare parte, online. Comunicarea electronică ar urma să devină regulă, nu excepție, în tot ce ține de permis, sancțiuni rutiere și notificări oficiale”, se precizează în proiectul MAI.
Permis de conducere digital pentru conducătorii auto
Ministerul Afacerilor Interne propune implementarea unui sistem prin care permisul de conducere să poată fi prezentat și în format digital. Astfel, în cazul unui control, șoferii vor avea posibilitatea de a arăta documentul printr-o aplicație oficială MAI. Măsura ar urma să reducă nevoia de documente fizice și deplasările la ghișee, contribuind la digitalizarea proceselor administrative. Mai mult decât atât, procesele-verbale de contravenție vor putea fi transmise direct prin e-mail, eliminând nevoia comunicării prin poștă. Conducătorii auto vor avea și acces online la fotografiile contravențiilor, pentru a putea vedea motivele exacte ale sancțiunilor. De asemenea, predarea permisului suspendat se va putea face electronic, fără prezență fizică la poliție, precizează capital.ro. Guvernul a anunțat că se va schimba modul în care vor putea fi achitate amenzile conducătorilor auto. Plata se va putea face într-un cont unic al Trezoreriei, deschis la nivel central, fără a mai fi nevoie ca șoferii să identifice contul autorității locale din zona unde a fost constatată contravenția. Mecanismul va permite achitarea amenzilor prin toate mijloacele moderne de plată și anume Internet banking, mobile banking, aplicații bancare, mandat poștal, card bancar la POS-urile din Trezorerii și primării sau prin platforma ghiseul.ro.
Cert este că se vor adopta noi legi privind digitalizarea documentelor auto în România prin extinderea folosirii mijloacelor electronice pentru transmiterea documentelor, notificărilor și sancțiunilor rutiere. Pentru șoferi, măsurile înseamnă posibilitatea de a primi și transmite acte legate de permis, mașină și amenzi fără deplasări la instituții și așteptat la ghișee, prin proceduri simple și rapide în format electronic.