Procurorii DIICOT au pus, joi, 24 septembrie 2026, sechestru pe un imobil din Mogoșoaia despre care surse judiciare susțin că îi aparține lui Călin Georgescu. Măsura a fost dispusă în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu
Potrivit comunicatului transmis de DIICOT, procurorii din cadrul Structurii Centrale au dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra unui imobil situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov.
„La data de 24 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, ce aparține inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DIICOT.
Instituția precizează că activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
DIICOT nu a menționat numele persoanei în comunicatul oficial, însă surse judiciare au precizat că imobilul îi aparține lui Călin Georgescu.
Vă aducem aminte că dosarul a pornit de la plângerea unui om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,1 milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, omul de afaceri l-ar fi cunoscut pe Călin Georgescu prin intermediul unei persoane comune. Ulterior, acesta ar fi fost implicat într-o discuție privind o afacere cu tranzacții cu metale prețioase.
Pentru proiect era urmărită obținerea unei linii de credit de 6 milioane de euro. Conform informațiilor din anchetă, Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu Ionel Rusen, care i-ar fi prezentat ulterior un cetățean italian, indicat drept reprezentant al unei bănci din Elveția.
Procurorii susțin că, pentru obținerea creditului, omul de afaceri ar fi fost determinat să achite o garanție de un milion de euro. Din această sumă, 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiți pentru finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu. Potrivit anchetatorilor, pentru această sumă ar fi fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.
Ulterior, omul de afaceri ar mai fi transferat 100.000 de euro, după ce i s-ar fi transmis că împrumutul ar putea ajunge la 15 milioane de euro.
Creditul nu s-ar mai fi acordat, iar omul de afaceri ar fi cerut restituirea banilor. Potrivit anchetei, suma totală reclamată este de 1,1 milioane de euro.
Călin Georgescu: „Sunt dosare instrumentate politic”
Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore în acest dosar, iar ulterior a fost prezentat Tribunalului București. Marți, 22 septembrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul lui Ionel Rusen.
La ieșirea de la instanță, Călin Georgescu a respins acuzațiile și a susținut că dosarele în care este cercetat au o motivație politică.
„Sunt dosare instrumentate politic. Faptele sunt lucruri încăpățânate și, indiferent de dorințele unora din acest sistem fanariot, nu pot schimba faptele! Șahul se joacă până cade regele. Lumea este mică, Dumnezeu este mare! Eu transmit așa: Bucurați-vă pururea! Rugați-vă neîncetat! Dați mulțumire pentru toate!”, a declarat Călin Georgescu.
În acest moment, ancheta este în desfășurare, iar acuzațiile formulate de procurori nu reprezintă o condamnare. Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Imobilul din Mogoșoaia rămâne sub măsura asiguratorie dispusă de procurori, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor din dosar.
Lol…coarda de securici useristi maritati cu niscaivea lupi din peneleu, udemereu si pesedlutzul provenit din fesenelutz botezatzi de cornila in pedelutz…coarda corupta ce le tremura chicioarele de la scaune ca se duc hopaaa la vale si pe la gratii de corupti se numesc penali ce or cumparat pe fraierii clocitori de cartoane mazgalite pentru niscaiva lorushi… si uite ashe o ipuns biata tzara in gaura neagra de natorii externe ca pentru ei e aranjte veniturile babane si la familiile lor…
„Nimic nu ramane batut in cuie” bre coruptilor”.
„Miniuna nu poate zace sub presh ca vrea si ea sa-si etaleze prostia”.
„Adevarul nu sta cu minciuna”.
Am încercat cu Google translate și nu am reușit să înțeleg ce vrea să zică ‘telectualul asta suveranist de mai sus.
Sa traducă in romana,
daca cineva înțelege compunerea unui absolvent de patru clase.
E ‘telectuala. Legionaritza HAUR. Nici eu. Nu stiu nici cum a ajuns ziarista, chiar si la fitzuica asta.
Era normal,pe mine cand imi cumpar o masina,la banca ma intreaba si dau si o declaratie de unde am banii,pe dacul asta cel mai romanos dintre romani cand a fost intrebat de unde are banii a zis ca D-zeu ne tine pe toti!O flegma trasa in fata prostilor care-l urmeaza si rag ca prostii!