National

Din cauza pandemiei de coronavirus, ÎPS Casian a schimbat ritualul spălării picioarelor din Joia Mare

Publicat: 29 apr. 2021
IPS Casian
IPS Casian

Pandemia a schimbat ritualurile religioase la Catedrala din Galați. Ritualul spălării picioarelor din Joia mare a fost înlocuit cu spălarea mâinilor cu un ștergar. De asemenea, arhiepiscopul nu a sărutat picioarele copiilor săraci și toți participanții au purtat măști de protecție.

Tradiţia spălării picioarelor de la Catedrala din Galați a fost adaptată vremurilor. În mod normal, în Joia mare Înalt Preasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos oficiază slujba și apoi spală și sărută picioarele copiilor orfani sau sărmani. Gestul le reamintește creştinilor de Cina cea de Taină, aunci când Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor săi.

Anul acesta, din cauza pandemiei, arhiepiscopul nu a mai spălat picioarele celor 12 copii și doar le-a udat mâinile cu agheasmă. Preoții și copiii au purtat măști de protecție, iar scaunele au fost așezate la distanța unele de altele.

ÎPS Casian Crăciun le-a vorbit copiilor despre Paște, tradiții și criza prin care trece societatea.

„Reluăm o tradiție care nu este tradiție, este o lecție de care avem nevoie cu toții. Cei care ne pot da o lecție sunt copiii. Și ei suferă din cauza absenței de la școală, din cauza pandemiei. Astăzi nu au mai avut o școală virtuală, au fost la școală reală, cu distanțare fizică. Ei ne-au arătat puritatea sufletelor lor, iar noi le-am arătat respectul”, a spus ÎPS Casian Crăciun.

Copiii au între 8 şi 12 ani şi provin din mediu rural, din familii defavorizate. După ritual, cei 12 copii au primit binecuvântarea arhiepiscopului Dunării de Jos, dar și daruri, haine, încălțăminte și obiecte pentru igienă.

La final, Arhiepiscopul Dunării de Jos a făcut apel la respectarea măsurilor sanitare, pentru a reveni la normalitate.

„Sfintele Paști, anul acesta, au o oarecare deschidere spre normalitate, atât cât se poate în țara nostră, în mod înțelept. Cultele religioase, în colaborare cu factorii responsabili, au convenit să se desfășoare slujbele firești, dar cu rugămintea permanentă de a respecta normele sanitare din respect față de sănătatea proprie și sănatatea celui din fața noastră, a semenilor noștri. Cu cât respectăm mai mult aceste măsuri, cu atât avansăm spre normalitate. Să promovăm bucuria de a ne revedea pentru că anul trecut eram singuri, noi slujitorii, în Biserică”, a mai spus ÎPS Casian.

Tot din cauza pandemiei, doar câțiva credincioși au asistat la slujba și la ritualul de la Catedrala gălățeană.





Adauga un comentariu